SOLUŢIE. Toată suflarea oamenilor de ştiinţă s-a strâns la Paris pentru a găsi o soluţie salvatoare a picturilor preistorice care au devenit vulnerabile din cauza încălzirii globale.
Desenele preistorice din peştera Lascaux, Franţa, sunt cele mai afectate de noile condiţii meteo. Picturile rupestre, vechi de 17.000 de ani, abia mai sunt vizibile din cauza ciupercilor şi a bacteriilor care s-au înmulţit îngrijorător pe fondul încălzirii accelerate a climei. „Toate probleme peşterii Lascaux vin de la ventilaţia din interiorul acesteia. Încălzirea temperaturii nu a făcut decât să agraveze un proces care deja începuse în momentul în care grota a fost descoperită la începutul anilor -40”, afirmă Marc Gaulthier, unul dintre cercetătorii implicaţi în proiect. Peştera Lascaux a fost închisă publicului încă din 1963 ca urmare a apariţiei unor alge verzi care afectau picturile, fenomen pus pe seama dioxidului de carbon expirat de numeroşii vizitatori. Autorităţile locale franceze intenţionează să construiască o replică la scară a peşterii care să poată fi vizitată în continuare. Până una alta se vor căuta soluţii salvatoare a ineditelor desene. (A.M.V.)