Medicii de familie pot să-şi vândă pacienţii

SĂNĂTATE. Ingeniozitatea românilor nu are margini, iar medicii de familie confirmă din plin acest aşa-zis aforism.

Medicii de familie îşi vând listele cu pacienţi pentru sume cuprinse între 4.000 şi 10.000 de euro. Grav este că legea le permite medicilor să-şi cedeze liste cu pacienţi fără a avea obligaţia de a-i anunţa în prealabil. Potrivit Realitatea TV, în spatele uşilor închise medicii de familie pun un preţ pe capul pacienţilor, câţiva euro pentru un bolnav sau chiar 10.000 pentru întreaga listă, ce poate cuprinde între 600 şi 1.500 de pacienţi. Avantajele sunt de ambele părţi, medicul care şi-a găsit un loc de muncă mai profitabil pleacă de la cabinet cu nişte bani în buzunar. Celălalt nu-şi mai bate capul să găsească pacienţi. Legea le permite medicilor să renunţe la pacienţi fără a-i informa. Singura obligaţie a doctorului este să informeze Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Chiar dacă nu este recunoscut oficial, transferul listelor de pacienţi se face contra cost. Potrivit Casei de Asigurări de Sănătate, venitul lunar mediu al unui cabinet este 2.300 de euro, iar tariful plătit de Casă medicului, pentru fiecare pacient, este de 10 euro. (GR)