ARTĂ. Lucrările renumitului sculptor român Brâncuşi au făcut senzaţie la Christie-s. Statuia „Madame LR”, a celebrului sculptor român, a fost vândută cu aproape 30 de milioane de euro de casa de licitaţii britanică, preţ cu mult peste cel estimat iniţial.
Experţii au apreciat înaintea şedinţei de licitaţii că „Madame LR” ar putea ajunge la 20 de milioane de euro. Sculptura lui Brâncuşi făcea parte din colecţia de peste 700 de opere de artă a creatorului de modă Yves Saint Laurent şi a prietenului său, Pierre Berge. „Madame LR” a fost sculptată după ce Brâncuşi a întâlnit-o la Paris pe Léonie Ricou. Potrivit scrisorilor schimbate de cei doi, relaţia dintre ei nu a depăşit niciodată stadiul de amiciţie. Piesa, un exemplu al primelor sculpturi în lemn făcute de Brâncuşi, este lucrată în lemn de stejar şi are înălţimea de 117 centimetri. (A.M.V.)