A slăbit 127 de kilograme în urma unei operaţii

ŞOCANT. Cea mai grasă adolescentă din Anglia poate spune că a început o nouă viaţă după ce a reuşit să slăbească 127 de kilograme.

În ianuarie 2008, pe când avea 16 ani, Melissa Jones cântărea nu mai puţin de 216 kilograme. Şi continua să mănânce, fără nicio jenă, hamburgeri, cartofi prăjiţi, chips-uri şi multă-multă ciocolată. Uneori chiar zece batoane odată! În medie, nu mai puţin de 15.000 de calorii zilnic, de 7,5 ori mai mult decât ceea ce doctorii consideră normal pentru o fată de vârsta ei. De asemenea, obişnuia să se trezească noaptea şi să dea iama în frigider. De-abia mai putea să se mişte şi cărţile păreau făcute în momentul în care doctorii au averizat-o: Slăbeşte rapid sau mori! Şi astfel a decis să se supună unei operaţii de bypass. O intervenţie chirurgicală interzisă prin lege persoanelor sub 18 ani.

Şi ea de-abia împlinise 17. „Doctorii mi-au spus clar că există un risc mare să mor în timpul operaţiei. Dar eram conştientă că nu am altă şansă. Oricum, fără operaţie, aş fi murit”, povesteşte Melissa. Într-un final, interveniţia a fost aprobată şi, oarecum miraculos, tânăra nu numai că nu a păţit nimic, dar a scăpat de mai bine de jumătate din greutatea ei. Mai precis, de 127 de kilograme! „Am descoperit o nouă lume acum! Ies în fiecare weekend în cluburi, am mai mulţi prieteni, chiar şi un iubit, şi mă simt mult mai încrezătoare în mine şi mai atragătoare”, a conchis o Melissa Jones căntărind acum doar 89 de kilograme. (A.M.V.)