CELEBRITATE. O femeie în vârstă de 68 de ani a devenit "cea mai măritata femeie din lume", după ce s-a căsătorit de 28 de ori. Linda Wolfe, care s-a căsătorit prima oară la 16 ani, a recunoscut că a devenit dependentă de romantism, informează The Sun.
Aflată într-un azil de bătrâni, Linda a declarat că nu şi-a înşelat nici unul dintre soţi. "Bărbaţii alergau după mine. Am încercat să îmi dau seama de ce, dar nu am reuşit", a declarat aceasta. Printre cei cu care a fost căsătorită Linda se numără un barman, un muzician, un preot, un instalator şi un puşcăriaş. Cea mai lungă căsătorie a Lindei Wolfe, mamă a şapte copii, a fost de şapte ani, iar cea mai scurtă 36 de ore. Cea mai ciudată căsătorie a avut loc într-o închisoare indiană, cu Tom Stutzman. Ultima căsătorie, cu Glynn Wolfe, a fost una pentru publicitate. Glynn Wolfe a devenit astfel "cel mai căsătorit bărbat din lume" cu 29 de mirese. După un an de la căsătorie Glynn Wolfe a murit la vârsta de 88 de ani. Iar Linda a devenit văduvă şi văduvă e şi acum.(AMV)