Expert în anatomie sau… nu? Mi s-a părut întotdeauna că dacă doctorii ştiu aşa de bine corpul omenesc şi prin urmare femeiesc, e musai că ştiu şi ce să facă cu el. Adică cum să te palpeze.
Bine, bine, recunosc că mai e şi concepţia aia generală potrivit căreia doctorii + asistentele = love. Cum vine vorba despre asta, toate avem o imagine în minte, un clişeu care dăinuie… Le şi vedem pe asistente îmbrăcate în costum alb apretat, cu fusta scurtă şi picioare interminabile încolăcite pe după gâtul potentului domn doctor. Şi bineînţeles cu boneta cu cruce roşie din dotare. Da, da este exact clişeul ăla din filmele erotice ieftine, dar un clişeu la care vedem că nu renunţă nimeni! E chiar foarte „in”. Astfel, e oarecum normal ca subiectul „doctor în dormitor“ să mi se pară unul sexi.
Ei bine, am făcut gripă şi am fost ţintuită la pat. Mă simţeam foarte slăbită şi am chemat doctorul, normal! Până aici. Cu toate fanteziile pe care le-am explicat, doctorii, nu sunt în general nişte frumoşi. Mai degrabă nişte bărbaţi serioşi, la vârsta a doua, preocupaţi de munca lor şi veşnic grăbiţi. Ăsta care a venit era frumuşel, cu ochii albaştri, bine dispus şi pus pe vorbă. Avea şi nume de floare, ce romantic! Deci mi-a prescris ceva, m-a făcut bine, dar m-a şi sunat peste câteva zile ca să vadă cum mă simt, normal! Mi-a zis că ar prefera să vină să mă vadă personal, ca să se asigure că e totul ok. Îmi plăcuse, n-am zis nu, eram single, m-am gândit că îmi face bine un flirt. L-am primit cu fragilitatea aia ademenitoare care se instalează la noi după ce am fost un pic bolnave.
„Am ajuns în pat…”
Cum necum, fapt e că am ajuns în pat. Acolo….ce să vezi! A lovit dezastrul! După un preludiu scurt, stângaci şi mult prea studiat, a început… tăvăleala. Deşi am avut încă de la primele atingeri nişte bănuieli, nu mai era chip să dau înapoi. Îmbrăţişări care sunau fals, aparătură insuficientă, tehnică puţină şi şovăitoare! Totul prevestea un fiasco. Mi-a fost ruşine să zic/fac ceva în sensul ăsta, aşa că am încercat să mă obişnuiesc cu situaţia. Ba, din bun simţ, chiar am încercat să-i arăt că-mi place, deşi nu aveam în cap decât cum să ardem mai repede etapele ca să scap o dată. Paranteză: şi asta cred că ştim toate cum este. Cum am învăţat deja de la viaţă că tot ce e prost e şi lung, aşa am păţit şi în situaţia asta! Am suportat cu stoicism toate cele ce s-au petrecut, cu o expresie strâmbă de dorinţă pe faţă! Cred totuşi că cel mai greu de suportat nu a fost un act sexual care se voia reuşit şi a eşuat dramatic, cât expresia de satisfacţie de pe chipul lui. Avea o faţă de ziceai că e leu-paraleu.
A plecat dârz, plin de mândrie pentru ce a prestat, şi probabil că le-a povestit prietenilor seara, la o bere: mamă, ce i-am mai făcut uneia azi! Trebuia să vezi ce mult i-a plăcut! Era terminată, i-a trebuit jumătate de oră până am adus-o înapoi, cu picioarele pe pământ. Mda, mi-a trebuit cam jumătate de oră…dar pentru altceva: să pot să uit, şi să încerc să-mi continui viaţa ca şi cum nimic nu s-a întâmplat. Şi uite aşa s-a spulberat … puf…încă un mit în viaţă: despre doctorii la domiciliu dornici de dragoste şi abilităţile lor. Zic eu că nu o să mai chem doctor acasă, oricât de rău mi-ar fi. Mă rog, nici chiar aşa. Deşi încep să mă uit acum cu suspiciune la domnii în halat alb. Mi-aduc mereu aminte, zâmbesc cu înţeles şi nu mi se mai par tot atât de sexy ca odinioară. (L.S.)
