Recentele manifestaţii din Germania, care comemorau genocidul de la Dresda, de la sfârşitul războiului, au readus în memorie unul dintre cele mai groaznice masacre ale civililor din al Doilea Război Mondial.
Ocultat total din 1945 până în ziua de azi. Distrugerea Dresdei, în 1945, prin bombardamente aliate devastatoare – orientate împotriva civililor – rămâne unul dintre cele mai controversate episoade ale celui de-al Doilea Război Mondial. În februarie 1945, războiul era aproape de sfârşit, Germania părăsită de aliaţii ei, iar Dresda lipsită de orice relevanţă militară sau industrială. De secole, era un cunoscut centru cultural şi turistic, oraşul muzeelor şi al teatrelor, al stadioanelor, al vechilor biserici şi catedrale, al porţelanurilor, al artiştilor şi meşteşugarilor, al actorilor şi dansatorilor, al turiştilor, comercianţilor şi hotelurilor. Datorită faptului că nu avea nicio semnificaţie militară sau industrială, oraşul ajunsese să fie populat, în februarie 1945, mai ales de femei, bătrâni copii şi răniţi.
În acelaşi timp, aici veneau valuri de refugiaţi civili scăpaţi de ocupaţia Armatei Roşii şi a autorităţii sale. În oraş şi în afara lui, mai existau şi 25.000 de prizonieri aliaţi. Mai presus de toate, însă, Dresda era în 1945 un oraş lipsit de apărare: cele câteva baterii antiaeriene fuseseră deplasate în alte zone ale Germaniei. Pentru toate aceste motive, la Dresda, domnea în 1945 impresia că oraşul va scăpa de bombardamentele aliate devastatoare din alte părţi ale Germaniei, bombardamente care se înteţiseră mai ales din vara lui 1944. Cu toate acestea, în noaptea de 13 şi în dimineaţa de 14 februarie 1945 (ziua de Sf. Valentin), oraşul Dresda a fost lovit de trei valuri succesive de bombardamente, cu bombe incendiare ale aliaţilor anglo-americani, dirijate exclusiv împotriva populaţiei civile, care au transformat oraşul într-o ruină şi care au produs mai multe victime şi pagube materiale decât bomba nucleară de la Hiroshima!
Din 28.410 de imobile – cât avea Dresda înaintea bombardamentelor aliate din 1945 – au fost distruse 24.866. Dacă la Hiroshma au murit 71.879 de oameni în urma exploziei nucleare, la Dresda, cifra morţilor este cu mult mai înfricoşătoare: se estimează că între 120.000 şi 150.000 de civili germani şi-au pierdut viaţa în circa 12 ore de bombardamente intense. Din nefericire, Tribunalul de la Nurnberg – care a judecat crimele de război ale celui de-al Treilea Reich – nu a fost conceput să judece şi crimele de război ale URSS (Katyn, Starobielsk etc.) sau ale anglo-americanilor, dintre care bombardamentele de la Dresda împotriva civililor germani. Multă vreme, în jurul masacrului de la Dresda, din februarie 1945, s-a aşternut tăcerea. În anii -80–90, martori ai evenimentelor au rupt tăcerea şi au mărturisit adevărul.
Este cazul britanicului R.H.S. Crossman, directorul lui „Psichological Warefare Against Germany” („Război psihologic contra Germaniei”), care, în articolul „Apocalypse at Dresda: The long supressed story of the worst massacre in the history of the world” („Apocalipsă la Dresda: Îndelung înnăbuşita poveste a celui mai crud masacru din istoria lumii”), din „Esquire Magazine”, are marea calitate de a cunoaşte, în amănunt, raţiunile politice care au stat la baza masacrului; şi al militarului canadian Alexander McKee, care a scris o carte consacrată evenimentului: „Dresda 1945: The Devil Tinderbox” („Dresda 1945: Butoiul cu pulbere al diavolului”), carte apărută la New York, E.P. Dutton Inc, 1984. Cei doi autori reconstituie – din perspective diferite, dar complementare – ceea ce chiar Crossman nu se sfieşte să numească „cel mai cenzurat şi mai crud masacru al istoriei lumii”.
Dan Aldea
