Acum câteva zile, discutând cu Capatos despre direcţiile în care au apucat-o emisiunile de divertisment din televiziune în ultima vreme, distinsul meu coleg s-a scărpinat agale în cap, de parcă şi-ar fi numărat firele de păr rămase şi mi- a spus cu tristeţe în glas.
„Ştii, mă, ce a zis Diaconescu?” „Nu ştiu” i-am răspuns. „A zis că şi-a atins scopul şi el a OTV-izat România”. Replica m-a lăsat mut de parcă aş fi văzut patru găini jucând remy în faţa complexului de la Crevedia, până la urmă, Dan Diaconescu are în felul lui dreptate. De mai mult de zece ani OTV-ul, aşa cum e el, a reuşit performanţa de a fi un subiect discutat şi disputat. Inimaginabilul s-a produs. Audienţa nu mai este de conceput fără mahala. Indiferent dacă mahalaua este învelită în glazura dulce a cuvintelor pompoase de la Realitatea TV, foloseşte limbajul urât mirositor şi agramat de la emisiunea pe care Dan Diaconescu o patronează, dacă se bagă în pat cu duşmanul la Antena 3, sau dacă invadează cu mirosuri pestilenţiale nopţile unui show păcătos, mahalaua a devenit indispensabilă. Audienţa fără mahala e ca Alina Plugaru înbrăcată în trening. Nu are niciun farmec.
Degeaba urlă ziariştii cu ifose intelectuale, care se văd aruncaţi în butoiul cu zeamă acrişoară al anonimatului de subiectele tabloide. Mahalaua a devenit regină. Nu e zi ca un nou scandal, duhnind a periferie, să nu izbucnească cu furie pe ecranele televizoarelor. În general personajele sunt cam aceleaşi. Magda Ciumac, Nikita, Ogică, şi un nivel mai sus; Daniela Gyorfi, Mihaela Rădulescu, Adriana Bahmuţeanu şi alţii. Parşiv şi extrem de atent la fenomenul actual de depreciere continuă a valorilor, Dan Diaconescu a fost vizionar şi a intuit perfect cam care va fi numărul de la pantofi purtat de mass-media actuală. Puţini dintre cei care îl înjură s-ar fi aşteptat ca declaraţia lui Diaconescu, care are o doză mare de mitomanie în ea să fie atât de adevărată, iar lumea persoanelor publice să fie invadată atât de rapid de clasa cea mai de jos a societăţii.
Scandalurile de la vârful piramidei sociale, purtate cu roze aruncate pe geamul maşinii şi alambicatele şi subtilele declaraţii belicoase ale Andreei Marin şi ale Mihaelei Rădulescu au fost înlocuite de flegmele fruste şi suculente ale Nikitei, ale Savarinei şi ale altor personaje cu foame mare de publicitate. Paradoxal, ca o muscă zburând cu spatele, fenomenul mahalalei cu coroniţă de regină, ca şi manelele, este unul benefic. Acum mulţi ani lumea stătea lipită cu nasul de ecranele televizoarelor mâncând telenovele cu pâine. Acum sălile de teatru sunt pline şi dacă întrebi vreo gospodină mai purie şi mai lăptoasă cine a fost Marimar, se va uita la tine ca vrabia la castraveţii muraţi. Suprasaturarea pieţei cu produse de mahala va avea destul de curând exact efectul invers, şi aşa cum acum manelele sunt în regres total oamenii se vor îndrepta spre alte genuri de distracţie, ceva mai spălate.
Chiar dacă mulţi dintre cei care citesc aceste rânduri sunt sceptici, fenomenul este unul normal şi relativ uşor de intuit. Mahalaua ca şi defunctul comunism are limitele ei existenţiale şi se va stinge, aşa cum a apărut. Nu e nevoie de secole de civilizare şi culturalizare forţată. Mimetismul ţigănesc şi tendinţa firească a celor care se bălăcesc în zoaiele de la periferia culturii vor încerca să iasă din acest marasm, în virtutea unui benefic spirit de imitaţie cultural. Şi aşa cum acum vedem mulţi membri ai lumii interlope frecventând concertele mai stilate, pentru a fi văzuţi şi apreciaţi, tot aşa va veni şi vremea unei despăducheri culturale masive.
Astăzi, Gică Contra vă urează să aveţi egrete obeze şi tocăniţă metafizică.
