Un preot ortodox a oficiat prima căsătorie gay din România

ŞOCANT. La Oradea a avut loc prima căsătorie între două persoane de acelaşi sex. Travestitul „Alexandra” Bordaş s-a căsătorit cu iubitul său, Alexandru, iar cei doi au fost cununaţi chiar de un preot ortodox.

Deşi religia creştină interzice astfel de căsătorii, preotul a uitat de reguli pentru o sumă modică. Preotul a cerut 150 de euro ca să oficieze căsătoria, susţine „mireasa”, care a recunoscut că bunăvoinţa feţei bisericeşti a trebuit cumpărată. „Alexandra” Bordaş a fost cerută în căsătorie de iubitul său Alexandru, un tânăr student la Drept în vârstă de 19 ani, şi a acceptat fericită, chiar dacă se ştiau de o lună de zile. La petrecerea, ce a avut loc într-un club de noapte, au fost prezenţi aproximativ 25 de invitaţi, naşii celor doi şi prieteni apropiaţi. Singurul moment neplăcut al evenimentului s-a petrecut când fostul iubit al „fetei”, Raul, a vizitat-o pentru a o avertiza că noul iubit „nu este suficient de bun pentru ea”. „Dacă noi ne iubim şi ne place să fim împreună, ce are lumea cu noi? Nu dăm în cap la nimeni, nu furăm, nu tâlhărim. Asta suntem noi”, a declarat travestitul pentru Bihoreanul.ro. (A.M.V.)