Ieri, un distins domn procuror, specialist în problemele infracţionalităţii europene, sintetiza în câteva cuvinte linşajul mediatic la care sunt supuşi românii din Italia.
„Suntem slabi şi proşti, nici infracţiunile nu suntem în stare să le facem ca lumea – spunea omul -De ce nu se iau italienii de mafia albaneză, sau de mafia rusă? Pentru că le este frică. Românii sunt laşi şi fraieri”. Bine, bine, ai să spui tu, după ce ai băut până la ultima picătură cafeaua de dimineaţă. „Ce legătură are asta cu noua prezenţă feminină de pe micuţele, dar vioaiele noastre ecrane?”. Are, pentru că sportul nostru naţional nu este oina, ci înjuratul. Odată dispăruţi de pe firmament Magda Ciumac şi tot alaiul ei de interlopi, poporul s-a învârtit în jurul cozii ca un câine isateric şi a ochit-o brusc pe Nikita, care se simte printre înjurături ca peştele în acvariu.
E înjurată cu predilecţie de nişte presupuşi intelectuali, cărora le pute faptul că Nikita vine de pe stradă şi că e agramată, că foloseşte des superlativul absolut în contexte aiuritoare şi că aduce cu ea lumea străzilor pline de gunoaie. O scurtă intrare până la glezne în nămolul literaturii universale dovedeşte că nu e chiar aşa. Eugene Sue în Misterele Parisului, Balzac în Comedia Umană şi puţin mai departe, Petronius în admirabilul Satyricon, ca să nu mai vorbim de Diderot şi al său „Nepot al lui Rameau dau prin pesmetul nemuririi cărniţa fragedă, bine fezandată şi cu urme de viermi a lumii obscure din care provine Nikita, făcând apoi o capodoperă de şniţel făcut să reziste, să reziste, să reziste, ca ferestrele alea din termopan. Nici în filme nu scăpăm de fauna pe care o reprezintă Nikita şi dacă ar fi să vorbim de Sperietoarea cu Al Pacino şi Gene Hackman ar fi mult prea îndeajuns.
Nikita vine de la marginea societăţii cu tot cu valorile ei. Nu Nikita în sine este înjurată, ci exact ce reprezintă ea. Sunt multe vedete cu mult mai başoalde ca Nikita, dar nimeni nu face referire la asta atunci când respectivele chivuţe emit păreri mirosind a hoit. Nikita aduce cu ea o lume în care hoţii, borfaşii, interlopii, curvele şi peştii sunt la ei acasă. Este plămada din care s-au născut în secole cozonacii a zeci de capodopere. Nu vreau şi nu e cazul să-i iau apărarea Nikitei, pentru că Nikita nu este sâmburele de la prună şi nici gaura de la covrig.
Face şi ea parte dintre acele ciudăţenii ale naturii umane, care se vor întoarce cât de curând în penumbra mocirloasă care i-a zămislit, aşa cum acolo s-au întors şi Magda Ciumac, şi mai toată fauna care a bântuit ani de zile prin castelul plin de fantome al mass-media. Nikita, Savarina, Ogică, Sexy Brăileanca sunt la fel de reprezentativi pentru lumea în care trăim ca şi Nadia Comăneci, Gheorghe Zamfir, Gigi Becali, Romica Puceanu, asta ca să dau exemple la întâmplare. Nikita se crede vedetă pentru că a fost mediatizată. Nu este, pentru că valorile ei sunt sterpe ca nişte şoareci de laborator proaspăt castraţi.
Faptul că este luată în serios şi că pe adresa ei au venit în ultima emisiune a lui Capatos peste 1.500 de mesaje, denotă îngustimea unor minţi care înghit fructul realităţii cu tot cu frunzele nespălate, pe care au făcut pipi zeci de maidanezi. Trebuie să ai minte de râmă bolnavă de spondiloză să crezi că cineva va adera la propunerile axiologice ale Nikitei şi că sistemul ei de valori va avea vreodată relevanţă şi consistenţă. Nikita este o realitate, şi ca şi pamfletul, trebuie luată ca atare. Şi nu m-ar mira dacă peste câteva luni se va discuta din nou, îndelung despre Nikita, care va anunţa că a pierdut sarcina. Să dea Domnul să mă înşel.
Astăzi, Gică Contra vă urează să aveţi broboade fluorescente şi meduze comestibile.
