Cosmina Păsărin şi iubitul său Andrei (Dj Pagal) şi-au spus adio în urmă cu mai bine de jumătate de an, astfel că anul acesta de Ziua Îndrăgostiţilor vedeta a fost singură.
Acest mic “amănunt” însă nu a împiedicat-o să primească cadouri de la un admirator secret. Cosmina a fost plăcut surprinsă când în faţa uşii sale şi-a făcut apariţia un curier ce avea în braţe un buchet imens de trandafiri roşii. Buchetul era însoţit de un mic bileţel pe care se pare că erau scrise câteva cuvinte de dragoste, însă fără a fi semnat de cineva. Cu toate că vedeta se bucură din plin de singurătatea sa şi nu o deranjează absolut deloc că momentan nu are un iubit, de Valentine-s Day a fost puţin melancolică, iar acest gest a mai înveselit-o puţin, făcându-i ziua mai frumoasă. (E.K.)