Dicţionar juridic

Salariat temporar = persoană încadrată la angajatorul numit agent de muncă temporară, care este pusă la dispoziţia unui utilizator pe o perioadă determinată, în vederea îndeplinirii unor sarcini precise cu caracter temporar.

Tâlhăria = infracţiune care face parte din categoria infracţiunilor contra patrimoniului privat sau public, constând în furtul săvârşit prin întrebuinţare de violenţe sau ameninţări, ori prin punerea victimei în stare de inconştienţă sau neputinţa de a se apăra dar şi furtul urmat de întrebuinţarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracţiunii, ori pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea; are variante agravate.

Ultimul act de executare = act procedural a cărui săvârşire constituie finalizarea executării silite, în unele situaţii prevăzute de lege, materializat în încheierea pe care instanţa o întocmeşte fără citarea părţilor de îndată ce primeşte procesul-verbal constatator al efectuării executării silite; încheierea instanţei de judecată nu poate fi atacată cu recurs; marchează momentul până la care este posibilă introducerea contestaţiei la executare. F.M.