Sfânta Sofia a rămas aproape pe de-a întregul păstrată sub aspectul ei din secolul al Vl-lea. După mărturia unui cronicar, Iustinian a dorit „o biserică aşa cum nu a mai fost niciodată de la Adam încoace şi cum nu va mai fi nicicând de-acum înainte”.
A poruncit zidirea ei când, îndată după potolirea spaimei iscate de răscoala Nika, s-a hotărât să repare stricăciunile de pe urma incendiului şi să afirme astfel dinaintea poporului o putere nelimitată, care înţelegea să nu-i mai fie contestată. Lucrările au început încă din 23 februarie 532. Iustinian a chemat doi arhitecţi, Anthemius din Tralles şi Isidor din Milet, ambii originari din Anatolia unde, de veacuri, se practicase construirea cupolelor şi de unde au fost recrutaţi şi lucrătorii isaurieni.
Construcţia a durat ceva mai mult de cinci ani. În ziua tarnosirii, 27 decembrie 537, când Iustinian, a ajuns la poarta cea mare care punea nartexul în comunicare cu naosul, văzu monumentul terminat, uitând riguroasa etichetă imperială, alergă până la amvon şi strigă: „Slăvit fie Dumnezeu care m-a socotit vrednic de a înfăptui o asemenea operă. Te-am învins, o, Solomon !”. Văzut din afară, edificiul pare cam greoi. Aceasta din pricină că, asemenea construcţiilor boltite din epoca romană, exteriorul nu este altceva decât „învelişul” clădirii. Cele patruzeci de contraforturi mici, care încing baza cupolei fără tambur, o fac să pară mai turtită decât este în realitate.
Impresia de masivitate este sporită şi mai mult de contraforturile puternice care proptesc faţadele nord şi sud şi care au fost supra-înălţate şi consolidate în decursul secolelor. Arcadele mari care se desfăşoară pe faţade sunt caracteristice pentru ahitectura constantinopolitană. Planul a rămas acela al unei bazilici cu trei nave despărţite de colonade. Sfânta Sofia este revelatoare în privinţa Bizanţului prin faptul că, derivând din spiritul geometric al Greciei şi beneficiind de cuceririle tehnicii din epocă romană, ea exaltă somptuozitatea unei puteri care se credea de origine divină şi ne introduce în lumea spirituală a creştinismului. (A.M.)
