Autorităţile elveţiene au reuşit să prindă 16 traficanţi de droguri cu ajutorul aplicaţiei Google Earth, aplicaţie cu care poţi vedea gratuit imagini din satelit cu diferite locaţii.
Prin Google Earth a fost descoperită o mare plantaţie de marijuana în Elveţia, astfel autorităţile au început ancheta. Au fost confiscate 1,2 tone de marijuana, această cantitate fiind estimată la o valoare de aproximativ 2,5 milioane de dolari. Toată reţeaua de traficanţi a fost anihilată cu ajutorul unui simplu program, fiind astfel o premieră mondială. Plantaţia se întindea pe o suprafaţa de 7500 metrii pătraţi, fiind astfel foarte uşor de observat pe imaginile din satelit ale Google-ului.
Dinu Stoian