BENEFICII. Primăvara vine cu veşti bune pentru pensionari. De la 1 martie persoanele care beneficiază de o pensie mai mică de 600 de lei îşi vor putea cumpăra medicamente compensate în proporţie de 90%, în limita unui plafon lunar de 100 de lei de persoană, spune ministrul Sănătăţii, Ion Bazac.
Guvernul a aprobat, săptămâna trecută, programul social propus de Ministerul Sănătăţii, prin care compensarea va fi asigurată prin sume provenite din taxa de viciu, fără a afecta bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate alocat medicamentelor compensate. (G.R.)