Acest animal fabulos, având caninii de dimensiunile impresionante ale unor pumnale ar fi cu siguranţă o privelişte înfiorătoare în vremurile noastre.
S-au descoperit câteva specimene de smilodon surprinzător de bine prezervate în mlaştinile din preajma Los Angeles-ului, însă extragerea ADN-ului din aceste rămăşiţe este mult îngreunată de catranul cu care sunt îmbibate ţesuturile. Există totuşi şi câteva specimene conservate în permafrost, care ar putea reprezenta surse mai sigure de prelevare a materialului genetic. În momentul în care se va putea reconfigura integral genomul de smilodon, leul african, o rudă apropiată a acestuia, ar trebui să se dovedească un bun donator de ovule şi o gazdă-surogat acceptabilă pentru dezvoltarea embrionilor. (A.M.)