Brick Dealon era un individ absolut obişnuit, care a trăit nebăgat în seamă până la vârsta de 27 de ani, când s-a căsătorit. El locuia în Los Angeles şi era şofer de taxi.
În luna mai a anului 1982 a cunoscut-o pe Luise Brandeville, o fată de care s-a îndrăgostit nebuneşte. După trei luni, cei doi s-au căsătorit şi ciudăţenile au început să se manifeste. Astfel, el apare brusc alături de soţia sa în momentul în care ar fi trebuit să se afle la serviciu. De fiecare dată, la aceste bruşte întâlniri, singurul lucru pe care-l putea spune Brick era: „Mi s-a făcut dor de tine şi am apărut aici”.
La început, soţia a bănuit că el o urmăreşte, dar s-a convins repede că lucrurile nu stăteau chiar aşa, atunci când a observat că soţul său nu-şi găsea maşina. Prima dată când s-a petrecut acest lucru, au găsit maşina la o distanţă de peste 20 de minute de mers faţă de locul în care se întâlniseră. Clientul din taxi era leşinat. Întrebat ulterior ce s-a întâmplat, pasagerul a spus: „Eram la un stop. Şoferul a început brusc să plângă şi să-mi spună că-i este foarte dor de soţia sa. Apoi a dispărut brusc. Atunci cred că am leşinat.” Fenomenul s-a petrecut de mai multe ori şi, din cauza reclamaţiilor făcute de clienţi, firma a fost nevoită să-l concedieze pe Brick.
Speriaţi, soţii Dealon s-au prezentat la un medic psihiatru. S-a descoperit că Brick Dealon nu putea să stea departe de soţia sa, deoarece la un moment dat avea stări de prăbuşire sufletească nejustificate şi i se făcea brusc dor de Luise. În acele momente îl apuca plânsul şi dispărea brusc, ca peste câteva zecimi de secundă să apară lângă soţia sa, indiferent de locul în care se afla aceasta. Există şi alte relatări despre asemenea teleportări miraculoase. Se pare că acest fenomen a fost consemnat şi în secolele trecute şi chiar au existat cazuri de oameni care erau consideraţi vrăjitori de către Inchiziţie şi arşi pe rug din cauza inexplicabilelor teleportări. (A.M.)