UIMITOR. Imigranţii ilegali reuşesc să întreacă orice imaginaţie când vine vorba despre trecerea frauduloasă a graniţei.
De o astfel de imaginaţie au dat dovadă 15 imigranţi asiatici care au încercat să ajungă în Olanda în speranţa unei vieţi mai bune. Ei au fost găsiţi ascunzându-se în 20 de tone de pudră de cacao ce trebuia să ajungă la Fabrica Mars din Slough. Se pare că ei au intrat în cisternă când aceasta a plecat din Amsterdam îndreptându-se către Slough. Din fericire, norocul lor s-a epuizat în momentul în care şoferul maşinii a încercat să descarce marfa, şi a dat peste ei. “La scurt timp după ce cisterna a ajuns la fabrică, şoferul a vrut să deschidă trapa. Când s-a uitat în jos, el a observat mai mulţi oameni acoperiţi de cacao.
Dumnezeu ştie cum au reuşit să respire pentru că pudra este foarte fină şi era peste tot în aer”, a spus un muncitor de la Fabrica Mars, citat de Daily Mail. “Cu siguranţă erau în căutarea unei vieţi mai “dulci” şi s-au gândit să meargă direct la sursă”, a adăugat el, glumind. Imigranţii sunt de origine asiatică şi au vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani. La faţa locului au fost chemate, pe lângă organele de poliţie, mai multe ambulanţe, însă niciunul dintre ei nu au avut nevoie de tratament. Şoferul, originar din Ungaria, a fost şi el arestat, însă nu se ştie dacă a ştiut sau nu de “încărcătura” pe care a transportat-o. (A.M.V.)