De mai multă vreme asistăm cu mirare nedisimulată la un fenomen mai ciudat decât o oaie miriapodă tropăind pe Bulevardul Magheru.
Nu cu mulţi ani în urmă, paginile ziarelor erau pline ochi, ca paharul cu vin pelin de Paşte, cu ţâţele Nicoletei Luciu, cu aventurile Andreei Marin, cu declaraţiile belicoase ale Mihaelei Rădulescu, cu aventurile Ginei Pistol, cu scandalul din familia Prigoană şi cu alte mici întâmplări ale unor fete a căror singură şi mare calitate era aceea de a fi ştiut să se joace cu presa ca pisica cu şoarecele, în bucătărie. Încetişor, ca un melc alunecând pe parchetul dintr-o casă părăsită, Adrian Copilul Minune, Vali Vijelie şi în general maneliştii au cedat teren în faţa unei noi generaţii de personaje aşa-zis publice, în fapt nişte dudui şi nişte cetăţeni gata să fiarbă la foc mic şi să ia pe cocoaşă zeci de lovituri din partea unui public cititor şi telespectator, deloc prost, dar avid de senzaţional ieftin ca napolitanele la kilogram. Noile „vedete” se numesc acum Magda Ciumac, Simona Sensual, Nikita, Sexy Brăileanca, Marinela Niţu, Stelian Ogică. Aproape toate ziarele se întrec să le publice declaraţii, să facă comentarii referitoare la viaţa lor şi să dea în clocot dacă altcineva le-o ia înainte.
Fenomenul înlocuieşte un carton de ouă stricate cu altul plin cu acelaş conţinut. Pe toate forumurile de pe net lumea urlă şi se vaită că presa s-a stricat, mai ceva ca un măr lăsat o săptămână în pivniţă pe butoiul cu varză murată. Audienţele şi tirajele saltă precum fustele fetelor la începutul unei furtuni de vară şi lumea se adună ciopor în faţa televizorului să vadă cum se ceartă Nikita cu fata porno şi să savureze spectacolul mediatic sordid al scandalurilor petrecute pe maidanul mediatic. Mihai Morar, Mădălin Ionescu, Măruţă, Dan Diaconescu, Dan Capatos, Cristi Brancu sunt acuzaţi că mediatizează astfel de reziduuri. Greşit. Emisiunile coordonate şi prezentate de cei pomeniţi mai sus au un numitor comun. Audienţa. Vrei, nu vrei, trebuie să te raportezi la o piaţă media fluctuantă, care la rândul ei se raportează la o stranie dinamică a gustului, cum spunea Rene Breger în Mutaţia semnelor.
Telespectatorul obişnuit degustător de scandaluri ieftine nu este nici pe departe un intelectual rafinat, cititor de Celine sau devorator de scriitori sud-americani. Oamenii simpli au depăşit pe trecerea de pietoni momentul în care se distanţau de vedetele care ieşeau în haită la televizor cu ţinute extravagante, sau apăreau prin ziare cu poze făcute în locuri exotice, unde o noapte la un hotel costă cât pensia unui profesor sau salariul unui stagiar la un spital de provincie. Noua pleiadă de mediatizaţi şi mediatizate vin din mijlocul oamenilor obişnuiţi, fără alte calităţi care să le diferenţieze de turmă şi se întorc, prin mass-media, în mijlocul celor din care fac parte. Straniu sau nu, lumea s-a cam săturat de elite şi elitism intelectual şi cultural. Fenomenul era uşor de anticipat, ca şi criza financiară în care ne scăldăm fără voie. Televiziunile şi presa migrează spre zona gri şi neagră a societăţii.
Omul obişnuit cu certurile din faţa blocului pentru locurile de parcare, sau la coadă la întreţinere, vrea scandaluri la nivelul lui de înţelegere, nu dispute de idei sau contre intelectuale. Intelectulismul devine din ce în ce mai mult un curent de guerilă şi o trufanda greu de înţeles şi digerat. Singura soluţie viabilă (să mă ierte cititorii că îndrăznesc să dau soluţii) este umorul gros, uneori grobian, care prin caricatură şi îngroşarea trăsăturilor să scoată la iveală absurdul şi derizoriul unor personaje şi situaţii. Uite de aia nu voi schimba titlul rubricii şi nici poza aia cu pălărie care enervează pe toată lumea, şi voi turna niţel acid în sticluţă, pentru că am început să mă las pe tânjeală, şi nu e cazul.
Astăzi, Gică Contra vă urează să aveţi şlapi cu crampoane şi ciorbiţă din gheare de porumbel.
