Criza financiară răreşte maşinile în Capitală

TRAFIC. De când a început anul şi mai ales de când toţi vorbesc numai despre criză, de pe străzi au mai dispărut camioanele, dar şi multe dintre maşinile de firmă.

Aşa se face că distanţele se parcurg acum mult mai repede decât anul trecut. Bulevardul Iuliu Maniu, care altădată era un kilometric lanţ de maşini, acum poate fi străbătut fără nici cel mai mic stres. La fel se întâmplă şi-n zonele Magheru, Cotroceni şi multe altele. Motivul? Mai puţine transporturi, mai puţini clienţi, mai puţine magazine. Deşi nu au făcut încă anunţuri oficiale, unele bănci iau deja în calcul reducerea numărului de sucursale. Dispar de asemenea buticurile de lux, cafenelele, farmaciile ori saloanele de coafură. În rest, drumuri libere şi nervi mai puţini în trafic. (E.L.)