TULCEA. Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) nu a confirmat sesizarea primită din partea Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD), privind uciderea mai multor păsări în apropiere de localitatea Uzlina.
Conform Societăţii Ornitologice Române (SOR), în zona Uzlina au fost observaţi doi pelicani creţi morţi şi doi răniţi, unul dintre ei fiind preluat de ARBDD, precum şi doi cormorani mici şi o lebădă moartă şi una rănită. Aceste păsări sunt exemplare aparţinând unor specii strict protejate, legislaţia în vigoare interzicând vânarea lor, motiv pentru care membrii SOR şi-au exprimat indignarea faţă de modul în care se desfăşoară vânătoarea în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. “Medicul veterinar care a examinat pasărea primită din partea ARBDD a precizat faptul că pelicanul în cauză nu prezenta plăgi împuşcate, iar în cauză nu s-a constatat săvârşirea vreunei infracţiuni de braconaj”, a declarat inspectorul şef al IPJ, Paul Machedon. (O.M.)