Mănăstirea Săcuieni. Biserica Naşterea Domnului

Biserica Naşterea Domnului este o biserică ortodoxă din Săcuieni, comuna Gura Ocniţei, judeţul Dâmboviţa.

Localitatea Săcuieni, păstrează o veche biserică: o biserică veche, de zid, cu hramul Naşterea Domnului Hristos, ctitorită în anul 1654 de către Neagoe Săcuianu, mare postelnic. Neagoe, alături de ceilalţi ctitori, sunt pictaţi în frescă, pe pe peretele vestic al bisericii. O mare bucurie a fost scoaterea la lumină a picturii originale de pe pereţii interiori ai bisericii din Săcuieni. Restaurarea acesteia a început de îndată, iar rezultatele ei sunt mulţumitoare; biserica, declarată monument istoric, a fost încadrată într-un amplu proces de restaurare.

Arhitectura bisericii din Săcuieni este caracteristică epocii domnitorului Matei Basarab, fiind inspirată de stilul şi proiectul Bisericii Sfinţii Impăraţi, din oraşul Târgovişte, care a fost zidită mai înaintea acesteia, la anul 1650. Pictura murală interioară, în frescă, este de o deosebită valoare, fiind realizată în anul 1667, de către zugravii Mihail Monahul şi Ianache. Pictura din Săcuieni impresionează în primul rând prin monumentalitate, prin metoda organizării compoziţiilor şi prin selecţia culorilor. Printre scenele cele mai cunoscute, aici se mai afla şi unele scene mai rare, precum: Deisis – Rugăciunea, în varianta regală, întâlnită şi la Biserica din Pătrăuţi. (A.M.)