Văd că, încet, încet se ajunge şi pe la noi. Nu îmi dau seama cum ne vom adapta la noile condiţii. Eu am trăit mulţi ani ştiind şi înţelegând, de nevoie, ce se poate şi ce nu se poate. Am crezut, dar mai ales am sperat, că nu voi mai trăi asemenea situaţii.
Doar că s-a întâmplat ca banii fictivi să cadă în capul tuturor, să constatăm că şi alţii mai breji (sau mult mai breji) strâng cureaua (lată) şi să ne vedem nevoiţi să ne adaptăm.
Scriu aceste rânduri “inspirat” de ministrul Dragnea, după ce l-am văzut declarând că poliţiştii trebuie să primească toate drepturile băneşti, de care se bucurau (ore suplimentare, sporuri…), pentru că altfel, nu se poate.
Ministrul Dragnea, despre care am înţeles că este băiat bun şi are cerul gurii dedat cu mirodeniile, nu mai este un puber. A depăşit impulsul revoltei sociale şi al frondei generalizate de multă vreme. Poate, a vrut să impresioneze “cadrele”, dându-le impresia că lear apăra interesele. Poate a avut această atitudine ca să se protejeze în faţa cererilor şi nemulţumirilor, care îl vor copleşi.
Dar, dacă chiar şi ministrul Dragnea a crezut măcar puţin, din ce a declarat, avem o mică mare problemă. Pentru că trebuie să ne învăţăm, cel puţin o perioadă, cu ideea că putem munci şi mai mult, cu acelaşi salariu.
Nu ştiu cum, în anul 2009, asta ar mai putea fi posibil. Înainte era de frică. Dacă venea o indicaţie de partid, nu mişca nimeni. Şi nu pentru că ar fi crezut în teze şi documente, pentru că nu am cunoscut pe nimeni care să se afle în această situaţie. Obedienţa venea din faptul că, dacă făceai pe nebunul, rămâneai pe drumuri. Sau ajungeai pe undeva unde era mult mai rău.
Teoretic, acum nu mai putem fi în această situaţie. Dar, în prezent, cel puţin eu, nici nu ştim de unde ni se trage. Dacă înainte toate relele se identificau cu Ceauşescu, astăzi nici nu avem contra cui ne revolta.
Probabil că trebuie doar răbdare, până vom înţelege despre ce este vorba.
Horia Tabacu
