Minerii de la Rovinari muncesc cu două zile mai puţin

GORJ. Ortacii de la Complexul Energetic Rovinari înfruntă criza stând acasă forţat cu două zile mai mult. Astfel, minerii vor lucra cinci zile pe săptămână începând de săptămâna viitoare, din cauza scăderii cererii de energie.

Această măsură a fost luată de conducerea unităţii, drept urmare a scăderii cererii de energie şi, implicit, a nevoii de cărbune. Aproximativ 3.000 de miner vor trece la programul de lucru de cinci zile, de la un program de lucru de şapte zile în prezent. „Pe fondul unei scăderi uşoare a cererii de energie în ultima perioadă, ca efect al crizei economice, ne vedem nevoiţi să trecem la un program de lucru de cinci zile pe săptămână. Nu ştim exact cât va dura această perioadă. Totul depinde de felul în care va evolua cererea de energie”, a declarat actualul director al CE Rovinari, Gheorghe Daviţoiu. Directorul general al Complexului Energetic Turceni, Ionel Manţog, spune că şi în cadrul acestei unităţi „este posibilă” o reducere a programului de lucru pentru mineri în perioada următoare. Acesta afirmă că, deocamdată, nu a luat încă o astfel de decizie. (A.M.V.)