Chiar dacă mai toată lumea se aștepta la rezultatul alegerilor de la Convenția Națională a PDL și, la fel, se aștepta la ceva scandal necesar pentru plecarea Elenei Udrea și a intelectualilor lui Băsescu din partid, parcă nimeni nu și-ar fi închipuit reacția președintelui, la doar câteva ore după aflarea rezultatelor.
A fost o reacție emoțională, a unui Traian Băsescu echipat de plimbare, nu atât furios, cât uimit și lovit în orgoliu. Până și frazele pompoase, cuvintele mari, în contrast cu discursul oficial ținut de dimineață, la Congres, au arătat un președinte emoționat, care a sperat până în ultimul moment …
