Un poliţist de 30 de ani din Dâmboviţa şi-a împuşcat iubita de 23 de ani, apoi s-a sinucis. Incidentul a avut loc în comuna Ion Luca Caragiale, în noaptea de sâmbătă spre duminică, informează Realitatea TV.
Poliţistul şi-a împuşcat iubita, în maşina sa, apoi s-a sinucis, informează corespondentul Realitatea TV. El a fost găsit de către colegii săi poliţişti, care au observat că iubita bărbatului respira şi au chemat ambulanţa.
Tânăra a fost dusă la Spitalul Judeţean din Târgovişte, iar potrivit medicilor ea este în comă şi urmează să fie transferată la Spitalul Floreasca din Bucureşti.
Bărbatul de 30 de ani se afla în afara orelor de program, dar avea dreptul să poarte arma la el. Poliţistul a fost testat în luna noiembrie a anului trecut şi a trecut testul cu brio, superiorii săi spunând că nu avea niciun fel de probleme disciplinare.
Dan Antonescu, expert criminolog spune: „Testarea psihologică se referă la exact starea în care se afla în care a fost făcută. E relevantă în acel moment. Datele problemei se pot schimba oricând, probleme psihice, sentimentale, care pot modifica psihicul omului, felul în care gândeşte şi se comportă”.
„În jurul orelor 6.30 dimineaţa, adjunctul şefului de post Moreni a fost găsit decedat în maşina personală de către alţi colegi ai săi. O persoană de sex feminin a fost găsită în maşină, împuşcată şi prezentând semne vitale, aşa că a fost condusă la spital, pentru a i se acorda îngrijiri medicale”, informează Alexandra Niculae, purtător de cuvânt IPJ Dâmboviţa.
sursa: Realitatea.net