Băsescu reacţionează la decizia Parlamentului: Nu o să faceţi din mine unul care se bagă sub birou să nu fie suspendat

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, că nu acceptă ideea de a nu-şi exercita atribuţiile constituţionale, de teama unei eventuale suspendări din funcţie. „Niciodată nu o să faceţi din mine unul care se bagă sub birou să nu fie suspendat”, a spus şeful statului într-o intervenţie telefonică la B1TV.
 
„În aceste 30 şi ceva de zile aproape n-a fost zi în care primul ministru, căruia i-am încredinţat mandatul să formeze Guvernul, n-a recurs la provocări de joasă speţă, atacând mereu preşedintele, punându-i legitimitatea sub semnul întrebării. Legitimitatea ţi-o dă votul de la alegeri şi Constituţia. N-am răspuns niciodată. …

Parlamentul a decis că Victor Ponta va reprezenta România la Consiliul European

Parlamentul a adoptat, marţi, cu 249 de voturi „pentru”, 30 de voturi „împotrivă” şi două abţineri, declaraţia propusă de USL, potrivit căreia primul-ministru trebuie să prezinte poziţia României la lucrările Consiliului European din 28 iunie.

Potrivit proiectului de declaraţie propus de USL, „Parlamentul României trebuie să fie informat, în prealabil, asupra agendei Consiliului European şi să stabilească un mandat de principiu cu privire la ceea ce va susţine reprezentantul României; Parlamentul României trebuie să fie informat, după fiecare Consiliu European, cu privire la deciziile adoptate”.

De asemenea, declaraţia USL vizează ca „partajarea atribuţiilor în cadrul Puterii Executive”, în domeniul afacerilor europene, să …

„Dictatura” Cherecheș se extinde în tot județul

Rezultatul alegerilor de duminică ne indică, fără îndoilă, revolta populației împotriva unui partid poltic, Partidul Democrat-Liberal – și politicienii care au condus România în ultimii trei ani. A fost un vot „pedeapsă”. A fost o revoluție a urnelor, o revoltă spontană, fără scandări pe stradă și respectând cu sfințenie regurile democrației.

Cătălin Cherecheș a câștigat detașat, dar nu pentru că tânărul politician ar fi favoritul băimărenilor, ci pentru că nu a avut concurență reală. Chiar dacă USL așteaptă o continuitate la guvernare după alegerile generale din toamnă, Cherecheș nu are nici o garanție că poate aduce destui bani în Baia Mare …

Bani decontaţi pentru fumătorii care vor să se lase de acest viciu

Programul „Stop Fumat”, care se desfăşoară în judeţ, nu prezintă interes pentru maramureşeni. În şapte luni, doar 55 de maramureşeni au cerut ajutor pentru a renunţa la ţigări, dintre care mai puţin de jumătate s-au ţinut de program. Medicii pneumologi pun acest lucru pe seama faptului că, în anii trecuţi, programul a fost, în totalitate, gratuit, iar acum, finanţarea este doar pentru medicamente. În momentul de faţă, numeroşi pacienţi internaţi la Spitalul TBC din Baia Mare sunt fumători şi printre ei sunt şi tineri sau copii.

Străinii se tratează pe banii maramureşenilor

Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Maramureş suspectează că, o parte din cetăţenii străini care lucrează şi au reşedinţa în judeţ, încearcă să fraudeze sistemul de asigurări de sănătate. Aceştia plătesc contribuţia lunară la Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate, dar se tratează în străinătate şi solicită instituţiei maramureşene decontarea serviciilor medicale, în baza formularului S1 (fostul formular E 106). Reprezentanţii CAS Maramureş spun că nu tolerează astfel de practici, mai cu seamă că FNUASS este insufiecient pentru nevoile asiguraţilor.

Româncele sunt discriminate la locul de muncă

Este greu de crezut că și în ziua de azi aducem în discuție acest subiect și totuși, iată-ne. Probabil că orice femeie se va simți, la un moment dat, mai mult sau mai puțin, discriminată la locul de muncă din cauza simplului fapt că… este femeie. Discriminarea femeii poate pleca de la simple impresii, glume, diferențe de salariu, până la hărțuire sexuală.

Global Gender Gab Report 2011, întocmit de Forumul Economic Mondial, plasează România pe un jenant loc 68, în coborâre faţă de anii anteriori în privinţa egalităţii de gen, mult în urma Republicii Kârgâze şi a Botswanei, de exemplu. Mai …

38,5% dintre medicii care lucrează în spitalele din Baia Mare au şi cabinete private

Ziarul „Atac de Maramureş” a făcut o statistică a numărului de medici care lucrează în spitalele de stat din Baia Mare, dar care au şi cabinete private unde îşi practică meseria, pe baza datelor furnizate de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Maramureş. Astfel, 102 dintre cei 265 de medici angajaţi de stat în Baia Mare au şi propria afacere în acelaşi domeniu de activitate.

Spitalele asupra cărora DSP are atribuţii de control, adică Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş”, Spitalul de Pneumoftiziologie Baia Mare şi Spitalul de Boli Infecţioase şi Psihiatrie Baia Mare lucrează, per total, cu un efectiv de …

USL a câștigat alegerile în Maramureș

Surpriză sau nu, candidații USL au obținut victoria în alegerile locale din data de 10 iunie în Maramureș. Dacă lucrurile erau clare în ceea ce-l privește pe Cătătlin Cherecheș, se pare că Ciceu Zamfir a reușit la rândul său să-și adjudece victoria în fața contracandidatului PDL, Mircea Man, fostul președinte CJ Maramureș.

Potrivit rezultatelor afișate până la închiderea ediției, se pare că actualul edil, Cătălin Cherecheș a reușit să obțină cel mai bun rezultat într-un municipiu reședință de județ, adică 86,3 % din voturile exprimate de băimăreni. Victoria sa era una previzibilă, foarte puține fiind persoanele care au sperat într-un întorsătură …

Furau precum haiducii din TIR-uri, dar erau filmaţi de poliţişti din elicopter VIDEO

DIICOT a prins o grupare de hoţi care furau din TIR-uri, cu o tehnică parcă desprinsă din filmele de acţiune. Procurorii DIICOT şi poliţiştii au reţinut 12 persoane, printre care şi un membru al clanului Cămătaru care furau din TIR-urile aflate în mers. Hoţii se legau cu hamuri şi rupeau sigiliile autotrenurilor ca să poată sustrage bunurile.
Aceasta a fost o acţiune a organizaţiei centrale DIICOT care i-a urmărit pe hoţi timp de mai multe luni. 20 de persoane au fost duse la audieri în urma acţiunii DIICOT.
Există imagini care îi arată pe hoţi cum îşi alegeau un …