Primarul sectorului 5, Marian Vanghelie refuză să-şi achite datoriile

Marean Vanghelie este primarul rău platnic cu firmele care au încheiat contracte cu primăria. După ce îşi vede sacii în căruţă, Marean refuză să facă plăţile. Firma de construcţii care s-a ocupat de vopsirea blocurilor din Rahova este în faliment, pentru că primarul nu a efectuat plăţile pentru aceste servicii. Constructorii l-au acţionat în instanţă şi au de gând să înfiinţeze „Asociaţia Păgubiţilor lui Marean Vanghelie”.

Suferă de amnezie

Compania SC Alho Construct a fost contactată de edilul sectorului 5 în timpul campaniei electorale din 2004, pentru vopsirea a 23.000 metri pătraţi de faţadă a blocurilor situate pe …

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, vizat de DNA

Laszlo Borbely, ministrul Mediului, şi unul dintre consilierii săi sunt cercetaţi de Direcţia Naţională Anticorupţie pentru trafic de influenţă. Potrivit DNA, o firmă de construcţii ar fi făcut lucrări de 20.000 de euro la apartamentul ministrului, pentru a obţine în schimb contracte de la instituţii aflate în subordinea ministerului Mediului. Firma este Lescaci Com SRL, iar patronul, învinuit de DNA, este Ioan Ciocan, ginerele deputatului PSD Gheorghe Ciocan. În mandatul lui Borbely la Ministerul Mediului, Lescaci a avut contracte pentru lucrări în valoare de 91 de milioane de RON. Unele dintre contracte fiind finanţate din fonduri europene.

„Comisarul-şef” Emilian Prodan şi-a înfiinţat poliţie privată

Un ONG, autodeclarat instituţie de protecţie a animalelor, foloseşte toate însemnele Poliţiei Române. Autoturismele de serviciu ale ONG-ului Poliţia Animalelor au embleme inscripţionate cu însemnul „Poliţia”, încadrat de culorile drapelului naţional. De asemenea, ele folosesc şi girofare.

Poliţia Animalelor foloseşte geci reflectorizante, identice cu cele ale Poliţiei Române şi are funcţii specifice doar Poliţiei Române. În plus, numerele de înmatriculare ale maşinilor folosite conţine prescurtarea specifică Ministerului Administraţiei şi Internelor – MAI. Ordonanţa de Urgenţă cu privire la înfiinţarea fundaţiilor şi asociaţiilor interzice folosirea în titulatura lor a denumirilor unor instituţii de interes local sau naţional.

Cu toate acestea, Emilian Prodan …

Administraţia Străzilor – licitaţii cu iz penal

Blonda de la Străzi şi-a angajat rudele şi prietenii în instituţie. Purtătoarea de cuvânt Carmen Dincă şi-a tras şofer personal, plătit de viceprimarul Mircea Raicu

Directorul Administraţiei Străzilor Bucureşti, Alina Roman, crede că străzile duc lipsă de „mobilier”. Pentru că sunt „asfaltate”, fără gropi sau denivelări, „Blonda de la Străzi” s-a gândit să împodobească străzile cu mii de tipuri de coşuri de gunoi, bănci, jardiniere, rasteluri de biciclete şi stâlpi de iluminat.

Un alt contract cu cântec al acesteia a fost şi cel de gestionare şi întreţinere a semnalizării orizontale şi verticale a străzilor Capitalei. Aceste …

Patronul Energoconstrucţia SA, Lucian Naidin, îşi foloseşte fiica pentru legitimarea afacerilor

Aşa cum am promis la începutul acestei anchete jurnalistice, ziarul Atac continuă seria dezvăluirilor despre afacerile unuia dintre cei mai bogaţi oameni din România, care de-a lungul anilor a adunat averi fabuloase, derulând afaceri cu încălcarea flagrantă a legislaţiei în vigoare şi ţepuindu-şi partenerii.

În materialul publicat în acest număr al ziarului Atac, atât cititorii cât şi autorităţile compentente pot citi negru pe alb, cum Lucian Naidin, patronul Energoconstrucţia SA şi „puii” acesteia, o implică pe fiica sa, Ana-Maria Naidin, notar, în încercarea de a da o tentă legală contractelor încheiate cu diverşi beneficiari, în cazul de faţă, cu SC …

Ce-ţi doresc eu ţie…

Acum, când ecourile festivist-politicianiste stârnite cu ocazia Zilei Naţionale a României s-au stins deja, poate că a sosit momentul să facem şi o analiză pertinentă a ceea ce a însemnat şi înseamnă această sărbătoare, cum e percepută de către români şi, eventual, cum ar trebui să fie. Dacă lăsăm de-o parte faptul că elevul de liceu e de părere că nu a mers la şcoală joia trecută pentru că, într-o zi de 1 decembrie, prin 1900, toamna, Mihai Viteazu i-a bătut pe turci cu 2-0, după prelungiri şi executarea loviturilor de la 11 metri şi dacă scădem parada şi depunerile …

Perversu’ de pe Târgu Ocna, prins în flagrant de paparazzi ATAC şi detectivi

Sorin Ţiganu’, cunoscut de oameni drept Perversu’ de pe Târgul Ocna îşi înşală nevasta cu amanta şi amanta cu o prostituată. Amanta Alina a angajat detectivi să-l urmărească pe Perversu’, bănuindu-l de infidelităţi. Prins în plină „acţiune” de amantă, cu o prostituată, aceasta a încercat să o calmeze spunându-i că nu este decât o greşeală. Paparazzi ATAC, ameninţaţi de Perversu’: „Bă, ori suntem bărbaţi ori nu mai suntem” şi „dacă nu plecaţi, vă dau daună totală”.

Un scurt interviu în urma unei bătăi de stradă l-a adus pe Sorin Ţiganu, alias Perversu’ de pe Târgul Ocna în lumea showbizului. Devenit celebru …

Lui Radu Vâlcan îi place cu două fete

Adela Popescu şi Radu Vâlcan s-au mutat, recent, împreună. Cei doi vor aniversa, în curând, un an de relaţie. Totodată, vor putea inaugura şi noua lor locuinţă. „În preajma Sărbătorilor împlinim un an. Deja ştiu ce cadou o să-i iau lui Radu, pentru că de câteva luni sunt atentă la indicii. Însă darul comun o să fie un brăduţ frumos şi faptul că o să împodobim împreună casa, pe afară şi pe dinăuntru”, a declarat Adela.

Tot în această perioadă, actriţa a realizat şi un pictorial incendiar alături de buna ei prietenă Dana Rogoz. Pictorialul este extrem de îndrăzneţ, sexy şi …

Laura Cosoi, fără aşteptări prea mari de la viaţă

Laura Cosoi a ştiut să-şi pregătească fiecare pas în evoluţia sa, astfel încât să primească feedback-ul pozitiv al publicului. Fără a fi promovată prin scandaluri, iubiţi celebri şi numeroşi, ori alte tertipuri ieftine şi bine cunoscute de pleiada vedetuţelor din showbizul nostru, blondina lansată în Playboy a ştiut să dezvolte ca şi artist.

Vedeta Pro TV şi-a cultivat talentul cu mult profesionalism, seriozitate şi tenacitate. De părere că munca fără noroc este tardivă, Laura a pus suflet în fiecare proiect desfăşurat, astfel încât să fie mulţumită de rezultate. Dat fiind că, aşa cum mărturiseşte, nu a avut „prea mari aşteptări niciodată”, …

Mama profesorului de la Jean Monnet îşi „îngroapă” fiul

Cazul de viol de la „Jean Monnet” ia amploare, căci mama profesorului, după o vizită făcută acestuia în arest, iese în presă cu dezvăluiri şocante. Elucidarea misterului este departe de-a se lămuri.

Mama profesorului de la „Jean Monnet” face dezvăluiri uimitoare: „Băiatul meu a avut mai multe relaţii sexuale cu Oana, nu doar una”. Aceasta nu doar recunoaşte relaţia sexuala dintre profesor şi eleva lui, ci lasă să se înţeleagă că era un lucru cât se poate obişnuit.

Invitată în platoul emisiunii „Acces Direct”, femeia a aruncat bomba încă de la începutul discuţiei cu prezentatoarea Simona Gherghe. Aceasta a spus …