Femeia în alb

Cu câţiva ani în urmă, ziaristul Bill Burt a fost trimis în Scoţia pentru a investiga cazul dispariţiei a doi alpinişti. Pe când a ajuns acolo, cei doi tineri, ce făceau parte dintr-un grup plecat într-o expediţie, s-au întors vii şi nevătămaţi.

Pentru că oricum el trebuia să scrie povestea salvării celor doi, daţi dispăruţi timp de 20 de ore pe vârful unui munte înconjurat de ceaţă, le-a luat acestora un interviu. “Am urmat-o pe doamna pentru a coborî muntele”, au spus cei doi. O tânără femeie suplă, îmbrăcată într-o salopetă albă, le-a apărut din ceaţă şi i-a îndemnat s-o …

Curier Juridic: Rangul ipotecii

Ce rang au două ipoteci pentru un extravilan, înscrise în aceeaşi zi, ne întreabă Cristi Ene din Vaslui?

În ce priveşte extrasele de carte funciară eliberate după înscrierea în cartea funciară a ipotecilor constituite în favoarea băncii, nu se menţioneaza întotdeauna detaliile privind contractul de ipotecă,
– numărul,
– data autentificării,
– notarul instrumentator,
– sau cel al rangului ipotecii,
– respectiv suma creditului garantat prin ipoteca respectivă, nerespectându-se principiul specializării ipotecii sub dublu aspect, din care unul este cel privind creanţa garantată prin ipoteca astfel constituită.

Rangul ipotecii nu trebuie menţionat pe extrasul de carte funciară dacă nu mai există alte ipoteci înscrise.

Din practică s-a constatat …

Micile accidente rutiere se vor rezolva la mica înţelegere!

HOTÎRÂRE. Şoferii care au fost victimele unei mici tamponări în trafic vor rezolva incidentul fără ajutorul poliţiştilor rutieri.Asta pentru că, începând de ieri, a intrat în vigoare constatarea amiabilă!

Şoferii nu mai sunt obligaţi să meargă la poliţie dacă reuşesc să ajungă la un acord. Astfel, o parte din responsabilitatea poliţiştilor se mută pe umerii asiguratorilor. Dosarul, probele, declaraţiile vor fi luate la sediul firmei de asigurări. Aici vor ajunge însă numai cei care îndeplinesc câteva condiţii – în accident să fie implicate doar două maşini, să nu se înregistreze răniţi, iar cei doi şoferi implicaţi trebuie să ajungă la …

Ceferiştii refuză să mai muncească!

PROTESTE. Angajaţii din CFRinfrastructură au oprit trenurile, în semn de protest faţă de neplata salariilor şi a primelor de vacanţă.

Acţiunile au fost demarate după 40 la sută dintre angajaţii CFR Marfă au fost înştiinţaţt că vorintra în şomaj tehnic prin rotaţie, timp de trei luni. Protestul spontan afectează şi traficul ferioviar! Garniturile cu întârziere sunt personalul Craiova-Petroşani, Târgu Jiu-Filiaşi şi acceleratul Bucureşti Nord-Târgu Jiu. Alte două garnituri au întâzieri de 50 de minute. Întârzieri au şi patru trenuri care au sosit sau care urmează să sosească la Bucureşti. Motivul îl reprezintă lucrările efectuate pe calea ferată. Unul dintre …

Trei elevi au fost prinşi copiind la bac

DÂMBOVIŢA. Un scandal de proprţii s-a iscat într-n liceu din judeţul Dâmboviţa unde trei copii sunt acuzaţi că ar fi încercat să copieze la examenul de Bacalaureat.

Copiii au fost surprinşi în timpul unui control fulger al şefei inspectoratului, care a venit însoţită de o directoare din Ministerul Educaţiei. Liceenii aveau asupra lor hârtii mototolite ascunse în buzunare şi tricouri. Ei au fost scoşi din examen şi li s-au întocmit procese verbale. Părinţii copiilor sunt revoltaţi şi susţin că hârtiile erau de fapt şerveţele. Ei au făcut ieri dimineaţa plângeri penale către tribunal. (G.R.)

 

S-a început reabilitarea Pasajului Unirii!

LUCRĂRI. După miezul nopţii, muncitorii s-au instalat în zona Pasajului Unirii şi au emarat lucrările de reabilitare. 100 de oameni lucrează în schimburi, timp de patru luni la reparaţiile din pasaj.

Traficul va fi restricţionat – ziua se va merge pe o singură banda pe sens, iar noaptea deloc. Şoferii sunt nevoiţi să circule pe o rută ocolitoare, până la încheierea lucrărilor. Pentru a preveni blocajele în trafic, autorităţile spun că iau in calcul modificarea timpilor de semafor în marile intersecţii din apropierea lucrărilor. (G.R.)

Plopii lui Mihai Eminescu pe cale de dispariţie

Plopii fără soţ ai lui Mihai Eminescu de la Iaşi au rămas cu soţ. Unul din ei nu a rezistat furtunii care a avut loc acum două zile şi a căzut peste gardul unui restaurant din apropiere.

Evocaţi în mai multe poezii are marelui poet, plopii vor dispărea dacă autorităţile nu vor face nimic în acest sens. Cei 19 plopi, din care au rămas 18 acum sunt declaraţi monumente ale naturii, dar nimeni nu face nimic pentru ei. Încă trei stau să cadă şi sperăm să nu omoare pe nimeni…Pentru a fi tăiaţi trebuie multe apobări au spus cei …

A încercat să se sinucidă din cauza necazurilor

BUZĂU. A fost la un pas de o tragedie. Un bărbat din Buzău, în stare avansată de ebrietate s-a aruncat de la etajul doi al blocului în care locuia într-un moment de disperate.

Acesta a fost transportat la spital în stare gravă, iar medicii fac tot posibilul să-l salveze. Potrivit vecinilor, bărbatul, în vârstă de 46 de anim ar fi comis gestul extrem pentru că, de ceva vreme, nu se mai înţelegea cu soţia. El a fost găsit zâcând în stare de inconştienţă pe asfalt! (G.R.)

 

Ramona Gabor a încheiat anul II de facultate cu două restanţe

 

Ramona Gabor: "Nu-mi place facultatea!"

In timp ce Moni, sora ei, se lauda cu rezultate exceptionale la invatatura si declara peste tot ca aloca zilnic ore intregi invatatului, Ramona a incheiat anul doi la Relatii Economice Internationale (REI) cu doua restante. Nu numai ca a luat nota 4 la materia "Moneda" si tot 4 la "Contabilitate Financiara", dar nici nu s-a grabit sa afle rezultatele. Contactata telefo-nic, aceasta a aflat cu surprindere ca nu a promovat la doua dintre examene.…cancan.ro

Ramona Gabor a semnat cu Pro TV

După ce a fost asistenta lui Capatos pentru câteva luni, Ramona Gabor revine din …

Vali Crăciunescu va petrece o săptămână în şatră

Vali Crăciunescu, de la „Spitalul de urgenţă” la Şatra

Vali Crăciunescu, fost membru al formaţiei „Spitalul de urgenţă” şi bun prieten al lui Dan Helciug, solistul mai sus amintitei formaţii, este concurentul ediţiei cu numărul 7. Muzician de profesiei, boem ca şi artist, Vali Crăciunescu speră că se va integra rapid în atmosfera din şatră căci, în adâncul inimii lor, ţiganii sunt sunt la fel de boemi prin stilul de viaţă pe care îl adoptă. Află astăzi, de la ora 22:00, numai la Kanal D, cum ……libertatea.ro

Vali Crăciunescu, disperat după masajul erotic

Reprezentanţii sexului tare din showbizul românesc, şi cam …