Cal omorât cu sălbăticie la o cursă ilegală de trăsuri

CONSTANŢA. Şi-a bătut animalul până l-a văzut la pământ! Traficul rutier din apropiere de Constanţa a fost blocat, după ce 10 bărbaţi au organizat o cursă ilegală de trăsuri.

Potrivit martorilor, toată „distracţia” bărbaţilor s-a sfârşit tragic pentru un biet animal, informează PRO TV. Calul a fost bătut cu sălbăticie şi obligat să alerge până când şi-a dat sufletul, spun martorii care au asistat îngroziţi la nefericitul incident. Mai mult, după ce a fost omorât, calul a fost abandonat pe marginea şoselei, iar ceilalţi concurenţi au continuat cursa. Poliţiştii au fost anunţaţi de martori, iar acum încearcă să dea de …

Bolnav psihic închis într-un canal

TÂRGOVIŞTE. Un bolnav psihic, internat la secţia neuropsihiatrie a Spitalului Municipal din Târgovişte, le-a dat bătăi de cap medicilor.

Bărbatul a reuşit să profite de neatenţia unui supraveghetor şi a intrat într-un canal, adânc de un metru şi jumătate, din curtea spitalului. Medicii spun că bărbatul s-a certat cu soţia în curte, apoi, nervos fiind, s-a aruncat singur în canal. Din fericire, nu a suferit nicio leziune, însă refuza cu îndârjire să iasă de acolo. În cele din urmă, cadrele medicale au cerut ajutorul pompierilor şi al poliţiştilor, care l-au scos la suprafaţă după 20 de minute de negocieri. Pentru …

Sistemul feroviar este îngropat în datorii

CRIZĂ. Compania CFR riscă să rămână fără energie electrică. Potrivit ministrului Transporturilor, Radu Berceanu, sistemul feroviar din România are o datorie de peste 400 de milioane de euro la energia electrică, către companii private sau de stat.

„Oricând companiile respective pot opri furnizarea de energie electrică în CFR sau pot să treacă la executarea silită a acestor datorii, fără posibilitatea de reacţie. Ar putea să preia în proprietatea lor trenurile sau gările”, a spus Berceanu. Problema se agravează pe zi ce trece, iar salariaţii nu sunt dispuşi să contribuie pentru soluţionarea acesteia. „Trebuie să încercăm să rezolvăm aceste probleme care …

La numai 2 ani uimeşte prin inteligenţă. Are un IQ de 156!

MAREA BRITANIE. O fetiţă de numai 2 ani din Marea Britanie a devenit membra organizaţiei internaţionale a oamenilor supradotaţi, Mensa. Elise posedă un impresionant coeficient de inteligenţă (IQ) de 156 şi poate să enumere 35 de capitale ale lumii, să spună alfabetul şi să-şi pronunţe numele pe litere.

Copila, care locuieşte în partea de nord a Londrei, a obţinut rezultate uimitoare la testele de inteligenţă, comparativ cu 98% din populaţia lumii. „Este un copil excepţional”, a declarat John Stevenage, directorul general al organizaţiei Mensa. Pentru a depista coeficientul de inteligenţă a fost nevoie de ajutorul unui psiholog, căruia mare i-a …

Scade preţul gazelor

IEFTINIRE. Vom plăti mai puţin pentru gazele naturale exportate din Europa de Gazprom. Preţul va oscila, în acest an, între 250 şi 300 de dolari pentru 1.000 de metri cubi, faţă de peste 400 de dolari, cât plăteam până în prezent.

La începutul anului 2009, oficialii Gazprom afirmau că se aşteaptă la un preţ al gazelor naturale, pentru Europa, de circa 280 de dolari pentru 1.000 de metri cubi, de la 409 dolari anul trecut, ca urmare a declinului cotaţiei petrolului. Cât despre ţările foste sovietice, Gazprom a aprobat un preţ probabil de 220 dolari pentru 1.000 de metri cubi …

O bucată de gheaţă cât oraşul New-York s-a desprins de Antartica

DEZASTRE. Încălzirea globală îşi lasă tot mai mult amprenta asupra gheţii de la polii Planetei: o bucată de gheaţă de mărimea oraşului New York s-a desprins recent de banchiza din Antarctica.

Fotografiile făcute de cercetătorii de la European Space Agency arată cum blocuri imense de gheaţă se desprind. „Gheaţa din partea de nord a banchizei Wilkins a devenit instabilă şi primele aisberguri au început să se formeze”, a declarat Angelika Humbert, de la Universitatea din Muenster, care a analizat fotografiile. O bucată de gheaţă de 700 de kilometri pătraţi (mai mare decât Singapore sau Bahrain, aproape la fel de mare …

Sindicatele din Educaţie blochează anul şcolar

HOTĂRÂRE. Tot personalul din învăţământul românesc va intra în grevă generală pe 5 mai. Reprezentanţii sindicatelor din Educaţie spun că protestele se vor organiza exact în zilele în care trebuiau să se desfăşoare tezele cu subiect unic, respectiv 5 şi 13 mai, dar şi pe 4 iunie.

„Am decis să luăm această măsură care înseamnă practic blocarea anului şcolar pentru că, prin nesusţinerea tezelor, nici nu se pot încheia mediile claselor a VII-a şi a VIII-a şi nici nu se poate organiza admiterea la liceu. Suntem mandataţi de colegii din teritoriu să organizăm această formă de protest, iar vinovaţi de …

Liceenii s-au întâlnit cu ofiţeri SRI, fiind captivaţi de misterul din jurul instituţiei

BAIA MARE. Mai mulţi liceeni din Baia Mare s-au întâlnit, marţi, cu ofiţeri de informaţii activi, în cadrul primei acţiuni publice de masă organizate de către SRI Maramureş, tinerii fiind captivaţi de misterul din jurul instituţiei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Maramureş, Mariana Pop, a declarat că liceenii au fost dornici să participe la întâlnirea cu reprezentanţii SRI.
„Atât tema, care vizează terorismul, dar mai ales instituţia, misterul din jurul acesteia, au stârnit interesul copiilor”, a spus Mariana Pop, la întâlnirea din cadrul campaniei de promovare a culturii de securitate „Terorismul de lângă noi” în Baia Mare, adresată elevilor …

Şi-a abandonat pacienta pentru că îşi terminase tura

IAŞI. Un medic de pe ambulanţă a refuzat să-şi consulte pacienta, în vârstă de 80 de ani, pe motiv că i s-a terminat tura.

Femeia chemase ambulanţa pentru o hipertensiune arterială cu suspiciune de atac vascular cerebral, dar, ajuns la domiciliul acesteia, medicul a constatat că i se terminase programul de zece minute. Pentru că nu era dispus să stea niciun minut în plus, el a solicitat intervenţia unei alte ambulanţe, abandonându-şi pacienta înainte de sosirea echipajului. Medicul şi-a justificat gestul spunând că nu era un caz grav! În spijinul său a sărit şi colegul, care spune că bătrâna nu …

Câţi asiatici încap pe o motocicletă?

UIMITOR. Cum procedează o familie de opt persoane care nu are maşină şi nici bani pentru a ajunge din punctul A în punctul B? Se suie pe motocicletă!

După cum demonstrează instantaneele surprinse de un turist într-o ţară care rămâne un mister, dar pare, totuşi, să fie Cambodgia sau China, unde mulţi oameni preferă acest tip de transport cel puţin aventuros, opt oameni firavi, e drept, încap pe o motocicletă. Şi, culmea, cel care conduce mijlocul de locomoţie pe două roţi este în stare chiar să-l pună în mişcare! Instantaneele au fost postate pe site-ul chinez www.bbs.163.com, relatează „Daily Mail”, …