BAIA MARE. Mai mulţi liceeni din Baia Mare s-au întâlnit, marţi, cu ofiţeri de informaţii activi, în cadrul primei acţiuni publice de masă organizate de către SRI Maramureş, tinerii fiind captivaţi de misterul din jurul instituţiei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Maramureş, Mariana Pop, a declarat că liceenii au fost dornici să participe la întâlnirea cu reprezentanţii SRI.
„Atât tema, care vizează terorismul, dar mai ales instituţia, misterul din jurul acesteia, au stârnit interesul copiilor”, a spus Mariana Pop, la întâlnirea din cadrul campaniei de promovare a culturii de securitate „Terorismul de lângă noi” în Baia Mare, adresată elevilor de liceu.
Ea a spus că elevii maramureşeni sunt printre cei mai „cuminţi” din ţară, motivând această afirmaţie prin faptul că numărul apelurilor false cu bombă lansate de aceştia în cursul anului trecut a fost de trei.
„Au fost puţine apeluri, ceea ce, cred eu, indică faptul că dascălii şi-au făcut treaba şi au reuşit să îi convingă pe elevi că nu procedează corect, dar mai ales că răspund pentru fapta lor”, a spus Mariana Pop.
Reprezentanţii SRI au precizat că la nivelul întregii ţări s-a semnalat o diminuare a numărului de ameninţări false cu bombă, a căror pondere s-a păstrat, însă, în instituţiile de învăţământ.
Potrivit statisticilor recente ale Direcţiei de Prevenire şi Combatere a Terorismului, în 2007 au existat 708 apeluri cu amplasare de dispozitive explozive false, iar în cursul anului trecut numărul acestora a fost de 408.
Ofiţerii SRI au atras atenţia că folosirea abuzivă a Telverde, precum şi a numărului unic 112 se sancţionează cu amendă, în cazul minorilor şi cu închisoarea, în cazul adulţilor.
Şeful SRI Maramureş, Ioan Gherghel, a arătat că rolul campaniei de promovare a culturii de securitate a pornit şi din nevoia de a aduce la cunoştinţa tinerilor „valorile de securitate”, dar este un semnal că „instituţia se transformă şi se adaptează la rigorile actuale, încercând o apropiere faţă de cetăţeni”.
O întâlnire similară celei din Baia Mare urmează să aibă loc, miercuri, şi în Sighetu Marmaţiei.
Maramureşul a fost al şaisprezecelea judeţ care a găzduit seria de întâlniri din cadrul campaniei „Terorismul de lângă noi”.
Departamentul Corespondenţi, corespondenti@mediafax.ro