UIMITOR. Cum procedează o familie de opt persoane care nu are maşină şi nici bani pentru a ajunge din punctul A în punctul B? Se suie pe motocicletă!
După cum demonstrează instantaneele surprinse de un turist într-o ţară care rămâne un mister, dar pare, totuşi, să fie Cambodgia sau China, unde mulţi oameni preferă acest tip de transport cel puţin aventuros, opt oameni firavi, e drept, încap pe o motocicletă. Şi, culmea, cel care conduce mijlocul de locomoţie pe două roţi este în stare chiar să-l pună în mişcare! Instantaneele au fost postate pe site-ul chinez www.bbs.163.com, relatează „Daily Mail”, menţionând că în cel mai mare pericol se află femeia şi copilul poziţionaţi în spatele motocicletei. Cotidianul mai comentează că, probabil, cele opt persoane, care par să formeze o familie, se îndreaptă către o destinaţie situată la capătul unui drum drept. Cu şapte persoane pe motocicletă este, practic, imposibil ca vehiculul pe două roţi să ia o curbă. (A.M.V.)