Autorizaţia de circulaţie pentru probe

Ce acte îmi trebuiesc pentru autorizarea pentru probe a unei maşini, ne întreabă Cosmin Grigorescu din Mediaş?

Aceleaşi ca şi pentru orice remorcă:
– cererea solicitantului;
– documentele care să ateste dobândirea personalităţii juridice, denumirea, sediul şi reprezentantul legal, copie;
– copii de pe actul constitutiv al societăţii din care să rezulte ca obiect de activitate fabricarea, asamblarea, carosarea sau încercarea vehiculelor rutiere dar şi o adeverinţă de la Regia Autonomă „Registrul Auto Român” din care să rezulte că societatea are vehicule în curs de omologare pentru circulaţie, în cazul vehiculelor supuse încercării în vederea omologării;
– copii de pe actul …

ALEXANDRU – origine greacă

Devenit celebru datorită regelui macedonean Alexandru cel Mare, numele este mult mai vechi şi are origine greacă. Este format din combinarea a două cuvinte, traducându-se prin … care apără pe oameni.
Posesorul acestui prenume este un bărbat independent, cu multă încredere în forţele proprii şi uneori chiar orgolios. Cu toate că are o minte iute şi este abil în raţionamente intelectuale, se descurcă foarte bine în munca fizică pentru că ştie în mod instinctiv care îi sunt limitele şi cum să îşi dozeze eforturile. Are idei şi păreri foarte clare despre aproape orice iar acestea sunt în general bazate pe o …

LUXUL LECTURII: La Budapesta – Când şi cum se preface cucul în uliu

Nu pot spune că am fost leneş la citit, aici, dar nici la privit Budapesta de aproape. Am a povesti, cu drag, despre superbele miniaturi ale lui Peter Esterhazy din vomul intitulat „O femeie”, despre romanele „Turneu la Bolzano” de Sandor Marai, „Ochiul” de Vladimir Nabokov, „Sărutări de cinema” de Eric Fottorino, dar şi despre alte volume, aparţinând unor scriitori români.
Mă întorc, însă, conform promisiunii, la mărturisirile lui Nicolae Steinhardt făcute lui Nicolae Băciuţ, cărora le voi adăuga, iată, şi rândurile ultimului, veritabil elogiu al cărturarului şi sihastrului pe care, după cum mărturiseşte, l-a cunoscut prea puţin, dar l-a …

Ţigările fac scrum sănătatea copilului şi nu numai – Iarba dracului e soră cu moartea

Fumatul este unul dintre obiceiurile nocive cu cea mai largă răspândire. Tot mai multe studii tind să includă ţigara în rândul drogurilor care, pe lângă dependenţă, afectează extraordinar de mult sănătatea. Şi cum un rău nu vine niciodată singur, s-a dovedit că şi medicamentele antifumat pot aduce necazuri cu duiumul.

Medicii au avertizat că mamele care poartă sarcină şi fumează expun fătul unui risc mai mare decât s-ar fi crezut la prima vedere. Fumatul influenţează sarcina prin două componente ale fumului de ţigară: monoxidul de carbon şi nicotina. Ambele traversează fără probleme bariera reprezentată de placentă, regăsindu-se în sângele fetal la …

Moş Crăciun vine cu maşini 4X4

CADOURI. Moş Crăciun a venit deja pentru locuitorii câtorva sate izolate din judeţul Buzău. Numai că nu a folosit sania trasă de reni, ci maşini de teren. Moşul le-a adus oamenilor din comuna Chiliile, alimente, iar pentru copii jucării şi hăinuţe. Toate cadourile au fost cumpărate din donaţiile strânse de membrii clubului Off Road Adventure Romania şi de membri unei fundaţii. Câteva tone de alimente, materiale de curăţenie, fructe şi sucuri au umplut până la refuz sala căminului cultural din Chiliile.
Pasionaţii de maşini 4×4 din judeţul Buzău împart ajutoare în satele izolate din judeţ de 9 ani, de …

Clujenii tânjesc după brazi româneşti

CLUJ-NAPOCA. Deşi mai sunt doar 2 săptămâni până la Crăciun, pieţele clujene sunt invadate doar de brazi din import. Direcţia Silvică din judeţ a doborât 17.000 de brazi româneşti care urmează să fie puşi în vânzare, la preţuri mai accesibile decât cei străini, din păcate nimeni nu ştie când se vor găsi la tarabe. Preţurile pentru brazi de Crăciun aduşi din Danemarca şi Norvegia ajung la sume ameţitoare, din acest motiv toţi clujeni îi aşteaptă pe cei autohtoni care vor costa mai ieftin. Preţurile la brazii româneşti variază între 20 de lei, pentru un molid, şi 150 de lei pentru …

Vântul şi ploile pun stăpânire pe România

METEO. Săptămâna asta nu trebuie să vă lăsaţi umbrela acasă, deoarece va fi una plină de ploi, condimentată de vânt rece. Ziua de azi va începe cu ploi slabe şi intensificări ale vântului în regiunile sudice şi sud-vestice, iar în Moldova şi la munte vor cădea şi câţiva fulgi de nea. În Bucureşti, cerul va fi noros şi trecător va ploua slab, iar vântul va fi omniprezent. Maxima atinsă azi în Capitală va fi de 6 grade Celsius, iar minima de 0 grade. Nici mâine ploile nu ne vor ocoli iar situaţia nu e diferită nici în restul ţării. Cerul …

Unde sunt celelalte 88 tone de carne cu dioxină?

CONTROALE. Inspectorii sanitari veterinari au confiscat, vineri, 484 kg de preparate din carne de porc. Potrivit Autorităţii Naţionale Sanitare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), inspectorii au efectuat un număr de 422 de controale pentru depistarea cărnii sau a produselor din carne, suspecte de a fi contaminate cu dioxină. În urma verificărilor, realizate în unităţi de procesare, depozite frigorifice şi unităţi de vânzare cu amănuntul, s-au sechestrat 484 kg de preparate din carne. Până în prezent, autorităţile au retras de la comercializare 42,2 tone de carne de porc infestată cu dioxină, din cele 130 de tone care au intrat în România. …