Remedii naturiste pentru revigorarea organismului

Cura cu urzică

Urzica este una dintre cele mai vechi şi mai utilizate plante medicinale, având o multitudine de întrebuinţări terapeutice. Frunzele urzicii au cea mai mare putere terapeutică primăvara, imediat după ce apare, când rezervele de substanţe vindecătoare sunt puse în mişcare de primele valuri de căldură. În lunile martie şi aprilie, această plantă are cele mai intense efecte depurative, revigorante şi întineritoare, fiind într-un echilibru perfect cu perioada de trecere de la sezonul rece la cel cald, când curele de dezintoxicare şi reîntinerire a organismului sunt mai necesare ca oricând.

Cura cu suc de urzică se recomandă în mod …

Tunelul luminii

Acest caz tipic este relatat în primul buletin al Asociaţiei Internaţionale pentru studiul stărilor ce apar în preajma morţii.

Domnul Chouraki, aprod în justiţie, a fost foarte grav accidentat pe o autostradă, în clipa în care îşi pornea în mod imprudent maşina ce rămăsese în pană. Ca urmare a acestui şoc el a rămas şapte ore în comă, trăind o experienţă uluitoare. Iată ce a povestit mai târziu: „Am avut o veritabilă viziune a morţii, simţind la început o separare de propriul meu trup. Mi-am văzut corpul inert… apoi un fel de tunel în care eram atras fără a mă …

Elixirul tinereţii

O întâmplare deosebită a fost cea prin care o femeie în vârstă a găsit, fără să vrea, elixirul tinereţii. Ea a fost lovită de trăsnet şi, ca o consecinţă cu totul neaşteptată a acestui accident, a devenit tânără şi frumoasă… trăsnet!

După impactul cu înalta tensiune, Maria Louisa Mindez, în vârstă de 63 de ani, arăta ca la 25 de ani şi nu se mai plângea de dureri reumatice. „După toate datele ştiinţifice, ar fi trebuit să moară”, spune dr. Indios Vaga, care a condus echipa de medici ce a examinat-o pe Maria cea întinerită. „Şi nu numai că n-a decedat, …

Mănăstirea Humor

Frumoasa mănăstire din marginea oraşului Gura Humorului are o poveste lungă şi complicată. Ca şi Moldoviţa, şi Probota, începuturile ei urcă în veac până în vremea domniei lui Alexandru cel Bun.

În acea vreme oraşul învecinat nu exista încă, iar mănăstirea se ascundea între codrii unei văi de râu. Ruinele ei se mai pot vedea şi astăzi pe drumul care duce din oraş la mănăstire, mai aproape de oraş decât actuala biserică. Această prima mănăstire a fost înălţată de către marele vornic Oana, încă de la începutul sec. XV; mănăstirea se ruinase şi se pustiise către începutul sec.XVI, probabil nu …

Windows 7 va apărea oficial în septembrie

Windows 7, mult-aşteptatul sistem de operare al celor de la Microsoft, va apărea oficial în varianta finală în luna septembrie sau cel târziu octombrie.

Acest sistem de operare se pare că va fi cel mai bun din toată seria Windows. Informaţia vine de la o persoană destul de avizată, de la preşedintele companiei producătoare de calculatoare Compal, care a declarat într-o şedinţă cu investitorii că primele PC-uri cu Windows 7 preinstalat vor ajunge pe piaţă la sfârşitul lunii septembrie a acestui an, sau cel târziu în luna octombrie. (D.S)

Dicţionarul internetului: SO(OS)

În această rubrică sunt explicate cuvintele întâlnite cel mai des pe internet, deoarece sunt mulţi utilizatori ai internetului care nu cunosc aceşti termeni.

SO(OS) = Un Sistem de Operare (Operating System) este un ansamblu de software-uri de bază pe un calculator care gestionează resursele hardware ale calculatorului pe care este instalat. (exemplu Windows XP, Windows 98, Windows 2003 Server , Fedora Core 4, Suse 10 etc.) (D.S)

Fraţii siamezi, uniţi în zona capului, au decedat

BRAŞOV. Cu toate că medicii erau optimişti, inimile fraţilor siamezi, care s-au născut uniţi în zona capului, au încetat să mai bată.

Direcţia Generală pentru Protecţia Copilului (DGASPC) Braşov a anunţat, ieri, că medicii de la Spitalul de Pediatrie din Braşov nu au mai putut face nimic pentru a-i menţine în viaţă pe cei doi. Micuţii fuseseră internaţi începând cu data de 23 februarie. Cu toate eforturile depuse de medici, primul copil, fiind şi cel mai mic, a murit ca urmare a unui stop cardiorespirator, iar la câteva ore mai târziu a încetat din viaţă şi fratele său. „Direcţia Generală …

Curier juridic. Ballestero

Între anii 1979 – 1981 un oarecare domn Jaime Ballestero a reuşit să convingă un număr de patru bănci să acorde împrumuturi la patru societăţi ce-i aparţineau sau care erau controlate de el. Suma totală acordată de bănci se cifra la aproximativ 8o milioane franci. Fiecare împrumut fusese acordat pe termen de doi ani.

Drept garanţie pentru aceste împrumuturi Ballestero a lăsat în gaj un set de pietre preţioase alcătuit din smaralde, safire şi rubine dar şi o poliţă de asigurare financiară ce acoperea riscul de depreciere a valorii pietrelor preţioase. Valoarea era certificată de un institut de specialitate care efectuase …

Dicţionar juridic

lăsarea fără ajutor = infracţiune care face parte din grupul infracţiunilor privitoare la asistenţa celor în primejdie, constând în omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a înştiinţa autoritatea de către cel care a găsit o persoană a cărei viaţă, sănătate sau integritate corporală este în primejdie şi care este lipsită de putinţa de a se salva.

tăinuirea = infracţiune care face parte din grupul infracţiunilor contra patrimoniului constând în primirea, dobândirea sau transformarea unui bun ori înlesnirea valorificării acestuia, cunoscând că bunul provine din săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală dacă prin aceasta s-a urmărit obţinerea pentru sine …