Mutu a spart puşculiţa Cesenei

„Briliantul” a reuşit să-şi negocieze un contract serios cu noua sa echipă, Cesena. Cu un contract anual de 1,8 milioane de euro, Mutu este primul pe listă la casieria grupării peninsulare. Dacă ţinem cont ca sezonul trecut bugetul de salarii al clubului a fost de 8,3 milioane de euro, descoperim că jucătorul român are asigurat, doar pentru el, aproximativ 20 % din chenzinele întregii echipe.

Următorul pe listă este chilianul Jimenez, cu 350.000 de euro pe an, apoi albanezul Bogdani (280.000 euro) şi portarul Antonioli (250.000 euro).

Cât a câştigat Mutu ca şi fotbalist
Dinamo (1999-2000): 60.000 $/an
Inter Milano (2000): 900.000 …

Brazilieni la echipa naţională a României

Oficialii români par să se fi lămurit că echipa naţională de fotbal a României nu are, cu jucătorii actuali, cum să obţină rezultate notabile. Indiferent la ce echipe de club din ţară sau străinătate joacă, indiferent de selecţionerul care se află la „butoane”, românii nu reuşesc, cu niciun chip, să revină în elita fotbalului mondial, acolo unde se aflau cu ceva timp în urmă. Aceasta pare să fie concluzia la care au ajuns reprezentanţii FRF, care cochetează, mai nou, cu ideea de a naturaliza fotbalişti străini care evoluează la echipe de club din ţara noastră şi care nu sunt convocaţi …

Dezrădăcinarea Stelei

Considerată de mulţi drept o simplă ameninţare, menită să-i scadă cheltuielile, iată că plecarea din Ghencea a Stelei este la un pas de a deveni realitate. Până la finalizarea Naţional Arena, echipa ar urma să se antreneze la Mogoşoaia şi să-şi dispute meciurile la Piteşti. Oricum am judeca, fiecare dintre cele două părţi are dreptatea ei. Pe de o parte, pretenţiile MapN au crescut de la an la an, ajungând să devină o problemă, chiar şi pentru Gigi Becali. De cealaltă parte, contestat tot mai vehement de către proprii suporteri, latifundiarul din Pipera pare să răsufle uşurat la ideea de …

Victor Piţurcă revine la naţională

După o lungă discuţie avută cu Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Victor Pţurcă conchide: „Nu a fost o decizie grea să accept revenirea la naţională”.

„Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, domnul Mircea Sandu, a avut azi, 14 iunie, la Casa Fotbalului, o discuţie de aproximativ o oră şi jumătate cu domnul Victor Piţurcă, vizând, după cum se ştie, oferta făcută acestuia din urmă de a prelua funcţia de selecţioner al echipei naţionale a României pentru un mandat de patru ani şi cinci luni, începând de la 1 iulie 2011 până la 30 noiembrie 2015.

Această din urmă dată este legată de încheierea …

FC Timişoara rămâne fără jucători

Finanţatorul timişorenilor, Marian Iancu, anunţă că Magera, Cisovski, Taborda şi Burcă vor părăsi echipa. „Îi vom plăti şi ne vom despărţi amiabil”, a anunţat Iancu la Sport.ro.

Se pare că în această vară, Timişoara va mai fi părăsită şi de alţi jucători. „E adevărat că Steaua îl vrea pe Bourceanu, iar Zicu e aproape de un transfer în Bulgaria”, a mai precizat Iancu.

Pantilimon, Helder, Sepsi şi Goga au şi ei şanse mici de a rămâne la gruparea de pe malul Begăi.

Teodora Dumitru

 

Federaţia Română de Fotbal face compromisuri pe bandă rulantă

Victor Piţurcă este soluţia de avarie în locul lui Hagi!

Gică Hagi a fost solicitat de Federaţia Română de Fotbal să preia echipa naţională după demisia lui Răzvan Lucescu. Publicaţia ATAC a anunţat, încă de acum trei săptămâni, că în jurul numirii selecţionerului îşi fac locul numeroase jocuri de interese. Primul antrenor solicitat de FRF a fost Cosmin Olăroiu, dar acesta a declinat oferta, sătul să tot aştepte la cotitură o eventuală demitere a lui Răzvan. Următorul pe lista lui Mircea Sandu a fost Gheorghe Hagi. Am explicat atunci de ce acesta era unul dintre cei îndreptăţiţi să preia postul de …

Gigi Becali l-a ales pe Roni Levi ca antrenor la Steaua

Fostul tehnician al Unirii Urziceni, israelianul Roni Levi, este noul antrenor de la Steaua, a declarat vineri, Gigi Becali.

Contractul acestuia cu Steaua este pe un an şi în cazul câştigării titlului, perioada contractuală se va prelungi automat, iar salariul se va dubla.
Roni Levi a antrenat, din ianuarie 2011, formaţia Beitar Ierusalim, cu care a încheiat campionatul pe locul 11 în prima ligă israeliană.

În vârstă de 44 de ani, Roni Levi a antrenat, între 2003 şi 2008, echipa Maccabi Haifa, iar în turul ediţiei 2009/2010 pe Maccabi Petah Tikva. Cu Levi la conducerea tehnică, Unirea Urziceni a încheiat sezonul …

Hagi s-a întors la naţională!

După o discuţie cu preşedintele FRF, Mircea Sandu, Gheorghe Hagi a acceptat funcţia de selecţioner al echipei naţionale. Postul de director coordonator va fi ocupat de Anghel Iordănescu.

„Azi, Hagi a acceptat funcţia de selecţioner, în urma unei discuţii cu Mircea Sandu, iar Iordănescu va ocupa postul de director coordonator”, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul FRF.

Hagi este la al doilea mandat ca selecţioner al echipei naţionale după ce a ocupat acelaşi post în 2001.

Anghel Iordănescu nu confirmă colaborarea dintre el şi FRF: „Nu se poate vorbi de un acord acum. Mai este până la termenul limită impus de …

Rudel Obreja îl aduce la Bucureşti pe Michael Buffer

150.000$ ca românii să audă „Let’s get ready to roumble!”

Gala de box de pe 9 iulie, în care Lucian Bute îşi va apăra pentru a opta oară titlul IBF, în faţa francezului Jean Paul Mendy, dă prilejul românilor de a-l vedea în carne şi oase pe celebrul announcer american Michael Buffer.

Michael Buffer este celebru pentru expresia „Let’s Get Ready to Roumble!”, expresie ce se poate auzi la începutul tuturor meciurilor importante din boxul profesionist.

Onorariul exact al celebrului prezentator este confidenţial, dar se ştie că de fiecare dată când îşi rosteşte celebra expresie încasează 25.000 $. Şi cum la gala lui …

Cum se pregăteşte FRF să graţieze trei bandiţi dovediţi: Pădureanu, Iancu şi Mititelu

FRF înseamnă Federaţia Romană de Fotbal. Pădureanu, Iancu şi Mititelu sunt Jean Pădureanu, Marian Iancu şi Adrian Mititelu, adică trei controversaţi conducători ai cluburilor Gloria Bistriţa, Politehnica Timişoara şi Universitatea Craiova, proaspăt penalizate de Comisia de Licenţiere. Dacă echipa doljeană era deja retrogradată în eşalonul al doilea în urma competiţiei propriu zise, acum se vedea aruncată direct în divizia a treia, pentru grave nereguli financiare. De aceeaşi vină se fac vinovate Gloria şi Poli, cu singura diferenţă că bistriţenii au drept de joc în liga a doua, spre deosebire de bănăţeni, care ar trebui să aterizeze fără alte comentarii …