Victor Piţurcă este soluţia de avarie în locul lui Hagi!
Gică Hagi a fost solicitat de Federaţia Română de Fotbal să preia echipa naţională după demisia lui Răzvan Lucescu. Publicaţia ATAC a anunţat, încă de acum trei săptămâni, că în jurul numirii selecţionerului îşi fac locul numeroase jocuri de interese. Primul antrenor solicitat de FRF a fost Cosmin Olăroiu, dar acesta a declinat oferta, sătul să tot aştepte la cotitură o eventuală demitere a lui Răzvan. Următorul pe lista lui Mircea Sandu a fost Gheorghe Hagi. Am explicat atunci de ce acesta era unul dintre cei îndreptăţiţi să preia postul de selecţioner. În urma mai multor rânduri de discuţii cu Mircea Sandu, „Regele” a cerut timp de gândire. I s-a acordat termen până în 13 iunie, dar sursele noastre ne-au dezvăluit că Hagi nu mai pare la fel de încântat ca la început. Motivele le vom dezvălui în cele ce urmează. Nu este exclus, însă, ca până la expirarea termenului să se răzgândească. Şefii de la FRF nu au stat însă degeaba. Pe diverse canale, a fost contactat Victor Piţurcă, iar ultimul antrenor care a calificat România la un turneu final nu pare să se lase mult rugat să accepte. Până atunci să plonjăm din nou, prieteni, spre adâncurile tulburi ale fotbalului, pentru a găsi împreună adevărul.
„Şobolăniile” federale l-au îmbogăţit pe Oli cu 4.000.000 de dolari
Cosmin Olăroiu a aşteptat cuminte în România aproape o jumătate de an. Mircea Sandu s-a gândit la el pentru postul de selecţioner. După înfrângerea cu Bosnia, toată lumea fotbalului ştia că Răzvan Lucescu va fi demis, iar Olăroiu îl va înlocui imediat. Comitetul Executiv al FRF a hotărât altceva, trecând chiar şi peste votul preşedintelui Mircea Sandu. Am scris în urmă cu trei săptămâni că cel care a tras de sfori în favoarea lui Răzvan Lucescu a fost prietenul său Ionuţ Lupescu. În urmă acestui „accident”, dar şi a altor două faze în care a fost surprins în ofsaid, fostul component al „generaţiei de aur” a ieşit definitiv de la inima „Naşului” Sandu.
A urmat partida cu Bosnia, de la Bucureşti, iar Lucescu jr. şi-a dat demisia. Olăroiu nu a vrut însă să mai aştepte. Sătul de promisiunile neonorate ale „federalilor” şi incapabil să aştepte la cotitură mazilirea unui coleg de breaslă, Oli a a spus „pa-pa” fotbalului românesc şi a plecat în Emiratele Arabe Unite. A preluat pe Al Ain, i-a transferat deja pe Mirel Rădoi (Al Hilal) şi Frederic Kanoute (FC Sevilla) şi va câştiga aproximativ patru milioane de dolari în următorii doi ani! „Şobolăniile” unor „boşi” federali i-au făcut până la urmă un mare bine antrenorului de 42 de ani.
Aceeaşi cloacă îl ţine departe şi pe Hagi
Să fim înţeleşi, încă de la început: Gică Hagi nu va prelua echipa naţională pentru bani! Este cel mai puţin interesat de aspectul material al afacerii. Hagi vrea să preia echipa ajutat de Anghel Iordănescu, acesta din postura de director tehnic al tuturor loturilor naţionale. În momentul în care cei doi şi-au dat acordul verbal au şi intrat în rol „păpuşarii” federali care se opun venirii lor. Prin presa aservită lor au apărut diverse speculaţii: ba că generalul nu poate pleca de la Parlament, ba că nu se ştie cum poate fi retribuit de către FRF, ba că Hagi nu ar vrea să preia echipa din mers, ba că viitorul selecţioner nu s-ar fi înţeles cu Mircea Sandu asupra primului obiectiv fixat. O căruţă de supoziţii, care mai de care mai fanteziste! Răspândite, evident, de cei care nu au interes ca Hagi şi Iordănescu să revină la echipa naţională.
Motivele acestor „şobolănii” sunt la fel de transparente: Generalul este un tip cu personalitate, iar peste numele lui Hagi nu se poate trece. În aceste condiţii, privilegiile sifonarilor ar fi fost mult îngrădite. Acestea sunt adevăratele motive pentru care Hagi şi Iordănescu ezită încă să-şi pună semnăturile pe contracte. În consecinţă, i-au cerut lui Mircea Sandu putere deplină de decizie. Aşteptăm să vedem dacă „Naşu'” le-o va da!
Răzvan şi-a dat cu găinaţul în fasole
Răzvan Lucescu a fost asimilat de opinia publică drept un antrenor tânăr, ambiţios şi instruit. Atent cu imaginea sa, fostul selecţioner nu a făcut greşeli. Se îmbracă corect spre bine, vorbeşte limba româna cursiv (n.r. lucru mai rar între personajele din fotbal!), s-a arătat muncitor, chiar dacă nu avut în ultima vreme prea multe cărţi câştigătoare. Credem că ar fi fost mai bine pentru el să se retragă demn după meciul pierdut cu Bosnia în deplasare. A făcut-o abia după ce a bătut prima echipă din grupă, exceptând Luxemburg. A fugit pe uşa din dos şi a intrat imediat pe cea de la „oficiala” stadionului Giuleşti, lăsând naţionala fără antrenor înaintea turneului sud-american.
Mai nou, sare public la gâtul lui Hagi. „Pentru mine şi pentru toţi românii, Hagi este un monument, dar riscă să se aşeze păsările pe el şi să-l murdărească! Ar fi bine să se cureţe”, spune cu ranchiună prost disimulată Juniorul. Da, credem noi, Hagi este un monument şi pe monumente se aşează diverse păsărici. Unele mai mari, altele mai mici.
Schaffer şi Camacho, vrăjeli ale presei
Neamţul Schaffer şi spaniolul Jose Antonio Camacho sunt cele două nume de posibili selecţioneri, vânturate de acea parte a presei care pune umărul la îndepărtarea echipei Hagi – Iordănescu de naţională. „Semnalele” v-am explicat de unde sunt trase, adică de acei „şobolani” care au lucrat şi la cazul Olăroiu. Nu este nimic adevărat. Niciodată Mircea Sandu nu a stat de vorbă pe această temă cu vreunul dintre ei. Şi, am fi în stare să pariem pe o sumă egală cu diurna federală că nici „neamţul” Lupescu!
Da, Victor Piţurcă are carte mare!
Piţurcă este obişnuit cu subteranele federaţiei. A format o naţională de tineret bună, a mai lucrat o dată la „schimbul de generaţii”, a pus umărul la două calificări la turnee finale cu echipa mare. Îi cunoaşte ca pe propriile buzunare pe cei din FRF. Şi pe cei care „sapă”, şi pe simplii slujbaşi. Nu a purtat o discuţie oficială cu Mircea Sandu, pentru că nu a fost chemat. Nici nu a vrut să se bage peste Hagi şi Iordănescu! Dar, bineînţeles, există şi alte căi de comunicare între el şi conducătorii FRF. Surse foarte serioase ne-au dezvăluit că Victor Piţurcă va fi ofertat „oficial” luni, 13 iunie, în cazul în care Hagi şi Iordănescu vor spune „pas”. Iar Victor Piţurcă va răspunde, bineînţeles, „am intrat”!