Hagi s-a întors la naţională!

După o discuţie cu preşedintele FRF, Mircea Sandu, Gheorghe Hagi a acceptat funcţia de selecţioner al echipei naţionale. Postul de director coordonator va fi ocupat de Anghel Iordănescu.

„Azi, Hagi a acceptat funcţia de selecţioner, în urma unei discuţii cu Mircea Sandu, iar Iordănescu va ocupa postul de director coordonator”, au declarat pentru MEDIAFAX surse din cadrul FRF.

Hagi este la al doilea mandat ca selecţioner al echipei naţionale după ce a ocupat acelaşi post în 2001.

Anghel Iordănescu nu confirmă colaborarea dintre el şi FRF: „Nu se poate vorbi de un acord acum. Mai este până la termenul limită impus de federaţie”. Acesta apreciază că funcţia ce ar urma să o ocupe este cea de director tehinc, neexistând o funcţie de director coordonator al lotului national.

Teodora Dumitru