O ordonanţă de extremă urgenţă

Direcţia Naţională Anticorupţie va avea mai puţin de lucru, prin grija guvernului Ponta, care i-a redus din competenţe printr-o Ordonanţă de urgenţă emisă pe ultima sută de metri înaintea vacanţei parlamentare.

Ordonanţa a fost emisă săptămâna trecută, însă membrii guvernului au încercat să o ţină sub tăcere până la publicarea în Monitorul Oficial miercuri, 26 iunie, dată la care a şi intrat în vigoare. De la această dată, DNA nu va mai avea competenţa să cerceteze infracţiunile vamale şi de evaziune fiscală care au cauzat o pagubă materială mai mică de un milion de euro, aceste infracţiuni intrând în sarcina …

Deutsche Welle: Este Germania o ţară rasistă?

Procesul grupării NSU trebuie să elucideze aspecte juridice ale „terorii brune”. De explicaţii politice se ocupă o comisie. Şi totuşi, nu este suficient, spun unele voci, care solicită o dezbaterea amplă despre rasism.

Membrii „Subteranei Naţional-Socialiste” (NSU), grupare neonazistă considerată responsabilă de mai multe crime, au fost oficial puşi sub acuzare pentru „îndeplinirea scopurilor lor rasiste, adică uciderea unor oameni doar pentru faptul că nu au origini germane”.

Este deja ştiut că, după uciderea a opt bărbaţi de origine turcă şi a unui grec, anchetatorilor le-a fost dificil să ia în considerare vreo motivaţie de ordin rasial în elucidarea oribilelor fapte. …

Manifestanţii turci au ocupat Piaţa Taksim din Istanbul

Mii de protestatari au ocupat, sâmbătă, Piaţa Taksim din centrul oraşului Istanbul, iar forţele de ordine s-au retras, relatează ziarul turc Hurriyet. Manifestaţiile durează de cinci zile la Istanbul, unde sute de persoane au exprimat nemulţumirea faţă de planul de reamenajare a Parcului Gezi şi de reducere a suprafeţelor verzi.

Proteste au izbucnit sâmbătă şi în capitala Turciei, Ankara, unde sute de persoane s-au solidarizat cu manifestanţii din Istanbul, demonstraţiile fiind îndreptate împotriva premierului Recep Tayyip Erdogan.

Conform celui mai recent bilanţ, zeci de persoane au fost rănite în confruntările dintre protestatari şi forţele de ordine. Printre persoanele rănite se numără …

Geoană vrea ca PSD să propună comisarul european al României din 2014

Senatorul PSD Mircea Geoană a declarat sâmbătă că social-democraţii ar trebui să facă propunerea de comisar european care îi revine României în 2014.

„E un element de normalitate, prim-ministrul este social-democrat, şi Victor Ponta cred că are o obligaţie faţă de familia noastră politică să avem în viitoarea Comisie, care este un for politic, din partea unui Guvern condus de un social-democrat un comisar care să facă parte din familia social-democrată”, a afirmat Mircea Geoană.

Pe de altă parte, întrebat dacă au fost discuţii în USL în această privinţă, Geoană a spus că nu intră în discuţia internă a USL, care …

Extremist iordanian: „Sunt FERICIT să văd atentatele din Boston”

Liderul unei grupări extremiste musulmane din Iordania a declarat, marţi, că este „fericit să vadă ororile din America”, după exploziile din Boston.

„Sângele american nu este cu nimic mai valoros ca sângele musulman”, a spus Mohammad al-Chalabi, condamnat la închisoare într-un caz referitor la un complot de atacare a Ambasadei SUA, potrivit AP.

„Lăsaţi-i pe americani să simtă durerea pe care noi am îndurat-o când armata lor a ocupat Irakul şi Afganistanul şi ne-a omorât oamenii”, a spus el.

Al-Chalabi a făcut şapte ani de închisoare pentru rolul pe care l-a jucat în atentatul dejucat de americani. Un oficial de securitate iordanian a …

Protest la Jurnalul National: drepturile angajaților, încălcate “cu premeditare”

O parte dintre redactorii Jurnalul Național protestează față de încălcarea „cu premeditare” a drepturilor lor salariale de către trustul Intact.
Redăm, în cele ce urmează, abuzurile semnalate de aceștia pe blogul protest-jurnalul.blogspot.ro/?m=1.

„Protest al redactorilor de la Jurnalul Național

Am ales această formă de protest anonim, din pricina clauzelor contractuale impuse de conducerea Intact Publishing SRL, care interzic orice formă de protest, orice divulgare a clauzelor contractuale și orice informație dată publicității, care ar putea aduce atingere intereselor societății. Chiar dacă interesele noastre sunt perfect legitime, ele intră acum în conflict cu interesele societății.

Motivul protestului este neplata VOLUNTARĂ a …

Top 4 izvoare termale superbe din lume

Izvoarele termale sunt bune pentru tratamente balneoclimaterice, pentru aerul curat din zonă i mai ales pentru frumuseţea locurilor. Iată 4 izvoare termale superbe din lume.

Izvorul Grand Prismatic, Parcul Yellowstone, SUA

Cel mai mare izvor termal din Statele Unite, Grand Prismatic are 75 pe 91 metri şi o adâncime de 49 metri, cu un volum de 2.000 litri pe minut, la o temperatură de 71 de grade.

Culorile vii din jurul izvorului sunt date de bacteriile, muşchiul şi algele depuse pe pietrele din jur, în apa bogată în minerale. Centrul bazinului este steril din cauza temperaturii mari a apei.

Putin: „Alegerea Rusiei în direcţia democraţiei este ireversibilă”

Rusia „a făcut o alegere clară în direcţia democraţiei” şi nu-şi imaginează o altă cale de dezvoltare, a declarat Vladimir Putin. În ajunul vizitei de lucru în Germania (7-8 aprilie), el a acordat un interviu amplu companiei de televiziune germane ARD.

Vladimir Putin a reamintit că UE îi revin aproximativ 50% din schimburile comerciale ale Rusiei. Iar Germania este un partener comercial de frunte şi principalul investitor în Rusia.

„Schimburile comerciale dintre noi se ridică la 74 de miliarde de dolari şi această cifră se măreşte indiferent de greutăţi. Aceste cifre înseamnă locuri de muncă, tehnologii avansate de ambele părţi. Germania este …

Un spion sud-coreean a furat rachete ruseşti

Performanţele sud-coreene din domeniul cosmic şi al rachetelor se bazează în mare pe tehnologii ruseşti, inclusiv furate. Această concluzie reiese din mărturisirea senzaţională a unui întreprinzător sud-coreean, făcută pentru ziarul Chosun Ilbo.

„La însărcinarea serviciilor secrete, am reuşit să aduc din Rusia, sub formă de fier vechi, câteva rachete balistice intercontinentale şi cinci motoare pentru ele. Am reuşit să le transport în Coreea de Nord şi să le dau serviciilor secrete. Am fost decorat, însă nu a durat mult şi guvernul ţării mele a uitat de mine. Acum nu ştiu ce să fac. În Rusia, unde am avut câteva companii, nu …

O nouă ALERTĂ alimentară! 8.000 de tone de PORUMB cu ALFATOXINĂ au fost confiscate

Potrivit directorului Direcţiei Sanitar Veterinare Dolj, Andrei Butaru, porumbul a fost descoperit într-un depozit de la Băileşti şi aparţine firmei Cerealcom a omului de afaceri Mihai Anghel.

„Au fost prelevate probe de la cantitatea respectivă de porumb, iar rezultatul la alfalatoxină a ieşit pozitiv. A fost pus sechestru asigurător, iar proprietarul nu are voie să îl înstrăineze. Pentru moment porumbul este ţinut în depozit până când proprietarul va face şi el propriile analize pentru că este dreptul lui şi a cerut acest lucru”, a declarat, joi, Andrei Butaru.

El a precizat că dacă rezultatul testului la aflatoxină pe care l-a comandat …