PPMT şi CNMT vor înfiinţarea unui “sat al autonomiei” la Bruxelles şi la Băile Tuşnad

Preşedintele Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT), Toro T. Tibor, şi liderul Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), Tokes Laszlo, au anunţat sâmbătă la Târgu Mureş, că intenţionează deschiderea unui „sat al autonomiei”, atât la Bruxelles, cât şi la Băile Tuşnad.

„Satul autonomiei – am dori să aducem la Bruxelles şi Tuşnad (la Universitatea Balvanyos, n.r.) reprezentanţii, funcţionarii acelor autonomii funcţionale din Europa ca ei să povestească, nu noi să transmitem, ce bine e în Tirolul de Sud. Acest sat ar reprezenta mai toate formele de autonomie din Europa; dezbateri comune româno-maghiare, nişte publicaţii şi o nouă ofensivă legislativă …

Partidul Socialist ungar, acuzat de trădare pentru că l-a invitat pe Ponta la Budapesta

Vicepreşedintele partidului naţionalist ungar Jobbik, Zoltan Balczo, a acuzat Partidul Socialist de înaltă trădare pentru că l-a invitat la Budapesta pe premierul Victor Ponta.

Într-un discurs rostit la un miting organizat în faţa Palatului Sporturilor „Papp Laszlo” din Budapesta, unde a avut loc reuniunea Partidului Socialist ungar, Zoltan Balczo a declarat că, prin toate deciziile sale, premierul României a acţionat împotriva etnicilor maghiari.

Balczo a spus în faţa simpatizanţilor Jobbik că manifestaţia spontană este organizată pentru ca Ţinutul Secuiesc să primească autonomie teritorială.

Istvan Szavay, liderul Jobbik responsabil de comunităţile maghiarilor din străinătate, a declarat că mitingul nu este împotriva poporului român, ci …

Alegerile prezidenţiale post-Chavez în Venezuela vor avea loc pe 14 aprilie

Alegerile prezidenţiale post-Chavez în Venezuela vor avea loc duminică 14 aprilie, a anunţat sâmbătă Consiliul naţional electoral (CNE).

„Convocăm alegeri electorale prezidenţiale pe 14 aprilie”, a declarat într-o intervenţie televizată preşedintele CNE, Lucena Tibisay.

Candidaturile trebuie depuse între duminică şi luni, iar campania electorală oficială va avea loc în perioada 2-11 aprilie, a adăugat preşedintele CNE. Aceste alegeri vor umple golul lăsat de preşedintele Hugo Chavez, care a decedat marţi la Caracas de cancer, aminteşte AFP.

Liderul bolivarian carismatic a fost reales în octombrie pentru un nou mandat de şase ani, după ce s-a aflat 14 ani la putere, dar starea lui de …

Fost ofiţer SRI omorât în bătaie în Centrul Vechi al Capitalei

Un fost ofiţer SRI de 36 de ani a fost omorât în bătaie, vineri noaptea, în Centrul Vechi al Capitalei. Bărbatul ar fi fost ucis de un alt tânăr în vârstă de 20 de ani, cu care ar fi petrecut într-un bar din zonă.

În urma investigaţiilor, agresorul, în vârstă de 20 de ani, a fost găsit. El şi martori ai incidentului au fost duşi la audieri.

Bărbatul de 36 de ani a fost găsit căzut sâmbătă, la ora 6.00, pe strada Şelari, din Centrul istoric al Capitalei. Între el şi un tânăr a izbucnit o ceartă care a degenerat.

Medicii au constatat …

Vacanţă prelungită de 1 MAI: Zilele de 2 şi 3 mai sunt libere

Guvernul va declara zilele de 2 şi 3 mai 2013 drept zile libere, conform unui proiect de hotărâre introdus pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri.

Proiectul de act normativ a fost intrdus pe lista documentelor care ar putea fi aprobate, miercuri, de Guvern. Asociaţiile investitorilor din turism au cerut Guvernului să declare zilele de 2 şi 3 mai din acest an drept zile libere, pentru Ziua liberă de 1 Mai să fie legată de Sărbătoarea de Paşte, din 5 mai.

Zile libere în 2013

Ziua Internațională a Muncii
– 1 mai » miercuri
– 2 mai » …

Presedintele Traian Basescu: Salut pozitia premierului

După ce premierul Victor Ponta a anunţat astăzi că România nu va cere un vot în Consiliul JAI din 7-8 martie pentru a evita un veto al Germaniei, preşedintele Traian Băsescu a salutat poziţia Guvernului, însă a susţinut că din punctul său de vedere „strategia corectă” nu este renunţarea la aderare, ci cererea unui nou termen pentru septembrie sau decembrie.

Cât despre asumarea eşecului, preşedintele spune că nu are „ce să asume”. „Eu nici n-am ţinut miniştrii penali în Guvern, nici n-am făcut presiuni pe Justiţie, nici n-am dat lovituri prin CSM. Eu îmi asum că mi-am făcut datoria. Căutaţi responsabilii …

Preşedinte ADS şi procuror – cercetaţi de DNA şi CSM

Procurorul Mihaela Cozmaciuc şi Adrian Didă, vicepreşedinte ADS, au favorizat, prin recursul declarat, o societate comercială, în detrimentul statului. Cei doi s-au ales cu plângeri la CSM şi DNA. În această speţă, procurorul, fără sprijinul preşedintelui ADS, nu ar fi putut promova RECURS la RECURS.

Au avut aceştia un alt interes decât aplicarea corectă a legislaţiei în domeniu? Căci, aşa cum reiese din raportul de expertiză extrajudiciară, prejudiciul cauzat statului este de 30.322.902,6 lei.

Dar când un personaj cu funcție înaltă la stat se obosește, la ceas de noapte, să încalce normele interne ale instituției, dar și legile României, să …

Putem trăi sau nu fără Schengen, în continuare?

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat că o eventuală nouă decizie de amânare a aderării României la Schengen la Consiliul JAI de săptămâna viitoare va afecta „credibilitatea procesului”, iar ţara noastră ar putea să nu mai fie interesată şi doar să aştepte o invitaţie de la UE.

„Care este concluzia? Dacă noi nu vom obţine o decizie corectă, legitimă, (înseamnă – n.r.) faptul că acest proces bazat pe nişte criterii de vechime, pe un Tratat European, nu mai este credibil. Nu mai este credibil, nu mai sunt interesat să fac parte din acest proces. Şi e bine de reţinut. (…) …

Tragedie la Dragonul Roşu!

Un accident grav de muncă a avut loc sâmbătă dimineaţa la complexul Dragonul Roşu din Bucureşti.

Un bărbat lucra la o presă, însă şi-a prins picioarele în aceasta, ambele picioare fiindu-i retezate, informează România TV.

Chiar dacă trei echipaje de prim-ajutor au ajuns la faţa locului, există foarte puţine şanse ca bărbatul să supravieţuiască. Atunci când va fi stabilizat, acesta va putea fi transportat la spital.

 

Varujan Vosganian renunţă la disponibilizările din domeniul energiei

Ministrul Economiei a dat curs solicitării premierului Victor Ponta de a renunţa la disponibilizările în cele 16 companii de stat vizate. Ministerul Economiei a retras de pe site proiectul de ordonanţă care prevede disponibilizări în companii din sectorul energetic.

Conflict deschis Victor Ponta – Varujan Vosganian. Ministrul Economiei a fost somat de premier să retragă de pe site-ul instituţiei proiectul privind disponibilizările masive în domeniul energiei.

Într-un comunicat trimis de biroul de presă de la Palatul Victoria se precizează că „Executivul nu a discutat şi nu a aprobat un astfel de proiect. Proiectul afişat pe site-ul Ministerului Economiei nu a fost prezentat …