Salariații APIA Mehedinți fac acuzații incredibile

Județul Mehedinți se confruntă, în ultima vreme, cu scandaluri din ce în ce mai dese, care creează opiniei publice senzația de stat în stat, sat fără câini, controlat discreționar de o gașcă întrunită pe criterii politice și atât.

După celebrul caz Duicu, ce a dus la decapitarea a două instituții, Consiliul Județean și Poliția Mehedinți au urmat scandaluri în care au fost implicați anumiți magistrați din acest județ.

Acum pare să fie rândul Centrului Judeţean Mehedinţi al Agenţiei de Plăţi și Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
Într-o scrisoare primită pe adresa redacției și „semnată” de un grup de angajați ai instituției se fac …

Acuzații de corupție la Primăria Negrași, județul Argeș

Nu cu mult timp în urmă, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au anunțat că efectuează urmăriri penale față de fostul președinte al Consiliului Județean Argeș, dar și de un număr de primari din județ.

Printre ei îl regăsim și pe NICOLAE RADU, primar al comunei Negrași, județul Argeș, cu state vechi în această funcție, după cum ne-a declarat chiar domnia sa.

Din păcate, pentru mulți dintre locuitorii comuniei pe care o păstorește nu este de mirare că primarul lor are probleme cu legea. Câțiva dintre aceștia s-au adresat redacției noastre, cu rugămintea de a cerceta ce …

La Kiev, Biden anunță un sprijin financiar simbolic pentru Poroșenko

Statele Unite ale Americii și-au crescut de o manieră simbolică sâmbătă, cu 48 de milioane de dolari, ajutorul pentru Ucraina, într-un gest de sprijin față de noul președinte Petro Poroșenko, care se confruntă cu o insurecție prorusă și o situație economică și financiară catastrofală, relatează AFP.

Anunțul a fost făcut de vicepreședintele american Joe Biden, care s-a deplasat la Kiev pentru a participa la învestitura lui Poroșenko, a anunțat Casa Albă.

Cu această ocazie, Biden s-a întâlnit și cu președinții georgian Ghiorghi Margvelașvili și moldovean Nicolae Timofti și i-a înștiințat cu privire la deblocarea mai multor milioane de dolari constând în …

Ford recheamă în service 1,4 milioane de autovehicule

Aproximativ 1,1 milioane de SUV-uri vândute în America de Nord sunt rechemate la service din cauza unor probleme la servodirecţie. Alte 200.000 sedan-uri Taurus produse în perioada 2010-2014 ar putea fi predispuse să înregistreze probleme legate de coroziune.

Majoritatea rechemărilor vin pe fondul scandalului legat de siguranţa auto cu care se confruntă rivala General Motors (GM), informează Agerpres.

În România, Ford Motor a început anul trecut producţia de serie a noului model de automobile Ford B-Max la fabrica din Craiova. Noua fabrică de producţie a vehiculelor de la Craiova este rezultatul unei investiţii de peste 500 …

COREEA de NORD a anunţat manevre cu MUNIȚIE DE RĂZBOI

Coreea de Nord a informat Coreea de Sud că va efectua marţi manevre cu muniţii de război în apropierea frontierei maritime controversate dintre cele două ţări, a anunţat Ministerul sud-coreean al Apărării, citat de AFP.

„Nordul ne-a informat că vor avea loc manevre cu muniţii de război la nordul (frontierei), în apropierea insulelor Yeonpyeong şi Baengnyeong”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al ministerului.

„Armata noastră este pregătită”, a adăugat el, precizând că navele de pescuit sud-coreene aflate în zonă au primit ordin să se retragă. Coreea de Nord a efectuat manevre similare la 31 martie, când numeroase obuze au …

Conflictul din Ucraina, pe românește

Chiar dacă nu e războiul nostru, evenimentele de la granițele Ucrainei au ajuns să-i învrăjbească pe internauții români.

Pentru că opiniile politicienilor spun prea puțin, pentru că talk-show-urile devin din ce în ce mai plictisitoare, considerăm că nu greșim dacă facem publice, mai degrabă, vocea românului obișnuit, prea puțin ascultat de mai-marii zilei.

Despre Rusia, despre Ucraina, despre germani și americani, despre Putin, gaze sau petrol opinia românului transpare mult mai clar din comentariile, făcute la cald sau la rece, la adăpostul anonimatului, pe internet.

Opiniile de mai jos sunt culese de pe diverse forumuri. Chiar dacă sunt opinii scrise, reprezintă vocile …

Traian Băsescu: Noile taxe pun frână economiei

Președintele României critică dur Guvernul. Băsescu susține că Guvernul folosește prost banii și greșeste prin introducerea de taxe noi. De asemenea Guvernul Ponta nu a semnat niciun contract nou și nu a venit cu proiecte, mai spune Traian Băsescu.

„Ideea că o economie care a trecut prin criză cu costuri importante primește imediat ce se reechilibreaza 35 de taxe noi este greșită. Este ca și cum ai trage frână economiei”, a declarat președintele.

„Sigur FMI nu se poate opune voinței Guvernului. FMI putea să fie un mai bun consultant pentru Guvern. Soluția găsită de Guvern a fost creșterea taxelor. În opinia mea, …

PSD Călăraşi, rezultate dezastroase la alegeri

Recenta numire ca interimar al organizaţiei PSD Călăraşi confirmă, din nou, că şefilor de la Bucureşti nu le pasă mai deloc de locuitorii acestui judeţ, în prezent unul dintre cele mai sărace din România.

Foştii preşedinţi ai organizaţiei PSD Călăraşi impuşi şi susţinuţi de conducerea centrală a partidului nu au făcut decât să dezbine membrii organizaţiei călărăşene, fără a face ceva pentru locuitorii acestui judeţ. În prezent, actualul interimar Bebe Cristodor va încerca să se impună, însă fără succes. Spun fără succes deoarece, în această organizaţie, şacalii stau la pândă şi aşteaptă cu mare satisfacţie rezultatul dezastros al alegerilor. Dezastros, deoarece …

Ce misiune a primit Ioan Todiraș când a fost numit vicepreședinte la ADS?

În aceste zile, mai exact luni 24 martie, ar trebui să se judece ultimul episod al dosarului „Băneasa”.

Omul de afaceri Puiu Popoviciu este trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată şi continuată, precum şi de dare de mită în cazul terenului din Băneasa, proprietate a Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti.

Printre acuzați îl descoperim și pe Ioan Todiraș, un nume necunoscut, la prima vedere, dar pe care-l regăsim, de-a lungul anilor, în mai multe posturi-cheie, plantat în instituții implicate în afaceri aproape trase la xerox, din care statul a pierdut sume …

Păduchi la Școala Matei Basarab din Mănăstirea, judeţul Călăraşi

În atenţia ministrului Învăţământului şi ministrului Sănătăţii!

Săptămâna trecută am primit mai multe sesizări prin care părinţi disperaţi ne rugau să îi ajutăm, spunând că au semnalat autorităţilor competente că la şcoala Matei Basarab din judeţul Călăraşi mai mulţi copii din clase diferite sunt plini de păduchi, iar cei competenţi, primarul, directoarea, învăţătorii, profesorii şi părinţii nu fac nimic pentru tratarea elevilor cu păduchi.

Deontologic, am sunat şi vorbit cu doamna Mladin Ioana, director al acestei şcoli. Domnia sa ne-a declarat că la momentul convorbirii telefonice niciun elev nu are păduchi. Am sunat la cabinetul medical din localitate unde, medicul fiind pe …