Statele Unite ale Americii și-au crescut de o manieră simbolică sâmbătă, cu 48 de milioane de dolari, ajutorul pentru Ucraina, într-un gest de sprijin față de noul președinte Petro Poroșenko, care se confruntă cu o insurecție prorusă și o situație economică și financiară catastrofală, relatează AFP.
Anunțul a fost făcut de vicepreședintele american Joe Biden, care s-a deplasat la Kiev pentru a participa la învestitura lui Poroșenko, a anunțat Casa Albă.
Cu această ocazie, Biden s-a întâlnit și cu președinții georgian Ghiorghi Margvelașvili și moldovean Nicolae Timofti și i-a înștiințat cu privire la deblocarea mai multor milioane de dolari constând în sprijin financiar suplimentar pentru aceste două foste republici sovietice care se pregătesc să semneze un acord de asociere cu Uniunea Europeană.
Ajutorul american urmărește să „ajute guvernul ucrainean să efectueze reforme cruciale, să își consolideze capacitatea de a asigura respectarea legii și să sporească unitatea națională”, a precizat Casa Albă.
Statele Unite ale Americii au furnizat deja o garanție de împrumut de un miliard de dolari, ce se încadrează în planul de 27 de miliarde de dolari alocate de Occidentali pentru Kiev (dintre care 17 miliarde de dolari din partea Fondului Monetar Internațional). Țara se afla la pragul falimentului când președintele Viktor Ianukovici a fost destituit în februarie, iar Rusia a refuzat să își continue sprijinul financiar pentru autoritățile de tranziție prooccidentale.