Succesul fenomenal al turneului Madonna, Sticky & Sweet, deja declarat cel mai extins turneu din cariera artistei, va continua şi anul acesta începând pe 4 iulie în Londra.
Potrivit site-ului artistei, aceasta plănuieşte un concert şi în România. „Aceasta e prima oară când fac asta. Nu am mai extins nici un turneu până acum. Sunt încântată să plec din nou la drum, să vizitez locuri în care nu am mai fost până acum şi să mă întorc în locuri pe care le iubesc”, spune Madonna despre noile date de turneu.
În 2008, turneul Sticky & Sweet a fost văzut de peste 2.350.285 de fani din 58 de oraşe. Cu vânzări de bilete record peste tot, incluzând cele 650.000 vândute în America de Sud, 72.000 bilete la Zurich, cel mai numeros public întâlnit vreodată la un show din Elveţia, 75.000 de bilete în Londra. „Această nouă listă cu date de turneu, va solidifica poziţia Madonnei în topul celor mai bine vândute turnee ale tuturor timpurilor” a spus Arthur Fogel, director general al Global Touring/Artist Nation. Momentan nu se ştie data exactă a venirii Madonnei în România însă fanii pot urmări site-ul artistei pentru mai multe informaţii. (E.L.)