Avocaţii şi oamenii de afaceri stau la picioarele acestui artist

Artistul ieşean, Vasile Leondar (foto dreapta), a acceptat să vorbească despre copilăria, adolescenţa şi maturitatea sa, despre proiectele de viitor, oferind şi amănunte picante mai puţin cunoscute de publicul larg. Sunt gândurile unui ieşean, a unui român care a reuşit la un moment dat să alerge împotriva curentului şi să câştige pe plan spiritual, dar şi material, din „ceva” ce nu poate fi schimbat niciodată la un om: pasiunea.

După cum îi place să declare, s-a născut obosit. Totuşi, a căştigat lupta cu fraţii săi spermatozoizi pentru ca în 1957, să apară în lume sub numele de Vasile Leondar. De mic i-a plăcut să deseneze, de la vârsta de trei ani, ca mai târziu să ajungă un cunosct artist atît pe plan naţional cât şi internaţional. În unele lucrări de-ale sale insistă pe nud, explicaţia venind tot de la artist. Are o admiraţie pentru „origini” deoarece a fost născut prin cezariană. O frustrare care s-a transformat, dezvoltat, în artă.

I s-a tras de la Beatles

O fire nonconformistă, s-a înscris la liceul de Arte „Octav Băncilă” din Iaşi. Chiar dacă îi plăceau şi ştiinţele exacte. N-a făcut prea mulţi purici pentru că cei din conducerea şcolii l-au mătrăşit. În anul doi de liceu a fost exmatriculat pentru că era non-conformist fiind şi un adept al artei moderne. Mai mult, asculta prea mult Hendrix şi Beatles, iar atitudinea faţă de colegele de şcoală era mult prea tupeistă. În final, sistemul comunist l-a exclus.

A început să facă bani

Nu s-a lăsat călcat în picioare, şi a continuat să facă ce ştia mai bine: să deseneze, să picteze. Ajungea să câştige săptămânal în jur de 10 mii lei. Nu mai avea pe nimeni, ambii părinţi erau morţi de ceva timp. Trebuie să se descurce singur. Toate lucrările erau sub pseudonim. Era o perioadă în anii „80, când se exploata direcţia comunistă şi prostul gust.

Avea paşaport

În aceaşi perioadă, Vasile Leondar, nemulţumit de orânduirea comunistă cere un paşaport. Primeşte în schimb trei luni de arest pe Dr. Vicol. Era acuzat că ar fi un parazit al societăţii chiar dacă la un moment dat nu mai ştia cu exactitate câţi bani câştiga.

A falsificat buletinul

După ce a ieşit din puşcărie, şi pentru că avea o mână bună, şi-a falsificat buletinul, ca mai apoi să se refugieze la Oradea. După, se eliberază, în sfârşit, un paşaport ce-i confera dreptul să deţină valută. „Banii se cheltuiau pe gagici, ţigări, băutură şi haine. Stăteam numai în hoteluri de lux. O cameră costa 180 de lei pe noapte, intrarea în discotecă era 20 de dolari. Ţigările şi băutura erau cel mai scumpe. Până în 1992 am locuit la Poiana Braşov”, aminteşte artistul.

Bani cu nemiluita la Revoluţie

Imediat după Revoluţie, Vasile Leondar a fost chemat să picteze o biserică din Republica Moldova, catedrala Alexandr Nevski. Habar nu avea să picteze icoane. A căştigat echivalentul a 8 apartamente situate în centrul Iaşului, peste 1 milion de lei. În 1992 a crezut că face o afacere mergând în Olanda. Vroia să vândă timbre. Combinaţia a căzut.

Perioada Belgia

A ajuns în Belgia după ce a părăsit Olanda şi a cerut azil politic, pe care l-a şi primit, o dată cu o locuinţ. Aici, începe cu adevărat viaţa artistică. Partcipă la cele mai mare saloane de artă şi galerii din Paris, New York, Londra. „Am avut o galerie de artă la Knokke-Heist, moment în care ridic nivelul artisitc la maximum. Am fost invitat de două ori să expun la Luvru, la Salaonul Anual de Artă. Este cartea de vizită cea mai mare pe care o poate avea un artist. Eu am mai vândut lucrări unor persoane cunoscute ca Prince, spre exemplu. Dar să expui acolo, este altceva”, mai spune Vasile Leondar.

Termină studiile

Repară o greşeală. Se întoarce la Iaşi şi termină liceul, ca mai apoi să termine masteratul la Facultatea de Arte Plastice „George Enescu”. Între timp, s-a apucat serios de sculptură. Una dintre lucrări se află pe bulevardul Independenţei şi este dedicat victimelor sistemului comunist. Îşi permite să se joace artistic după propriul plac. Vinde lucrări cu 160 de mii de euro şi obişnuieşte ca multe dintre acestea să nu aibă titlu. „De exemplu, eu, în Belgia, am fost propus în comsia de sculptură şi votat în unanimitate. Comisia de achiziţii a pus la dispoziţie 6 milioane de uro. Cam asta-i diferenţa”, a adăugat artistul. În acest moment, averea lui Leondar este estimată undeva la 4 milioane de euro.

Vine cu un proiect revoluţionar

Această perioadă l-a prins pe Vasile Leondar în Iaşi. Se implică serios în proiectele municipalităţii legate de concursul pentru câştigarea titlului de capitală culturală europeană. Leondar a venit cu ideea de a realiza sculptura care să reprezinte cu adevărat Holocaustul. Este vorba de un vagon în mărime naturală prin care se poate observa suferinţa evreilor duşi spre lagărul de concentrare. „Proiectul este depus la Fundaţia Iaşi Capitală Culturală, condusă de Florin Cîntic. Va fi un vagon în mărime naturală, din bronz. Este radiografia deţinuţilor de la luarea evreilor din casă până în lagăr. Am stat de vorbă cu un supravieţuitor al Holocaustului. Este greu de descris ce durere şi ce suferinţă a fost acolo. Acest vagon va fi plimbat prin mai multe state implicate ăn problema evreilor, ca la final să o donez la Auschwitz. O copie mai mică acestui vagon va rămâne în fiecare ţară parteneră. Trebuie luat în considerare că este o lucrare de anvergură cu care putem depăşi Clujul şi Timişoara. Cred că lucrarea va fi gata în 2016. Este un proiect paneuropean”, a încheiat artistul Vasile Leondar.

A vândut zeci de tablouri în Iaşi

Printre colecţionarii şi iubitorii de artă care au achiziţionat lucrările artistului se numără Marius Striblea, decan Baroul Iaşi, avocatul Gianina Poroşnicu, omul de afaceri Radu Gheorghe, Juju, patronul de la Cafeneau Veche sau Vasile Burlui, preşedintele Universităţii Apollonia.

Date biografice

S-a născut pe data 27 martie 1957, Huşi – Vaslui. Urmează Liceul de Artă „Octav Băncilă” Iaşi, absolvă Facultatea de Arte Plastice, Decorative şi Design a Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi. În 1992, pleacă în Olanda, dar alege reşedinţa Belgia. Este recunoscut cetăţean belgian de origine română, deţine o galerie de artă în Knokke-Heist, Belgia. Este realizatorul monumentului consacrat victimelor comunismului, inaugurat la Iaşi. În 2003 şi 2004 este prezent la Salonul Oficial de la Nationale des Beaux Arts de la Luvru, sub patronajul preşedintelui Franţei, Jacques Chirac. Studiile sunt completate de un Master interdisciplinar, susţinut în cadrul Universităţii de Arte, Iaşi. Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România.

Mihai Constănţeanu