Klaus Iohannis a participat la bilantul activității DNA pe 2014, unde a și tinut un discurs. Șeful statului a felicitat instituția pentru rezultatele pe care le-a obținut, afirmând că lupta anticourpție este una dintre prioritățile sale.
„Am onoarea de a participa la ședința de bilanț a DNA. Un prim aspect pe care vreau să îl remarc e că de la momentul înființării DNA și până azi, fața societății românești e profund schimbată. România anului 2015 nu mai e România anului 2005. Zece ani, la scara istoriei unui stat pot părea un termen foarte scurt, cu toate acestea, în cei zece ani am fost martorii unei importante schimbări. Creșterea capacității instituționale a statului de a lupta împotriva corupției. Nu numai instituțiile s-au schimbat, ci și mentalitățile oamenilor.
Cei care se abat de la aceste principii trebuie să răspundă în fața justiției. DNA își face în mod eficient datoria în lupta anticourpție. România lucrurlui bine făcut e o țară în care lupta împotriva corupției e o prioritate a mea ca președinte.
Vă felicit și vă încurajez să mergeți mai departe. Am apreciat în mod deosebit rezultatele record pe care le-ați atins anul trecut.
Sper ca partidele să își respecte angajamentul asumat public de a face mai simple și mai transparente procedurile privind solicitările DNA. E de apreciat promptitudinea cu care CSM a reacționat când spațiul public a făcut presiuni asupra justiției.
Recuperarea prejudiciilor și resursele de care dispune Parchetul Anticorupție. Recuperarea prejudiciilor este obligatorie, nu opțională pentru instituțiile statului. Reflectă succesul luptei anticorupție. Situația din prezent este pur și simplu inacceptabilă. Trag un semnal de alarmă și solicit factorilor decizionali să ia în calcul această problemă. O analiză serioasă ar putea contribui la sporirea investiției în DNA. Pe termen mediu și chiar lung, măsura eficienței DNA ar trebui dată și de reducerea efectivă a actelor de corupție”, a conchis acesta.