La sfârșitul acestei săptămâni vremea se menține frumoasă, temperaturile diurne apropiindu-se de mediile climatologice specifice acestei perioade. Astfel, temperaturile maxime se vor situa între -2 și 9 grade, iar minimele între -10 și 0 grade, mai scăzute în depresiuni, însă și ușor mai ridicate în Dealurile de Vest.
În orele dimineții și pe parcursul nopții cerul va fi variabil, când pe arii restrânse în zonele joase din țară se va semnala ceață. După-amiază cerul va fi preponderent senin, în timp ce vântul va bate slab și moderat.
VINERI
Temperaturile se vor apropia de mediile acestei perioade iar cerul va fi curat în majoritatea regiunilor. Temperaturile maxime se vor încadra în intervalul minus 2, plus 10 grade Celsius. În Dobrogea și în Bărăgan, vremea va fi schimbătoare în prima parte a zilei după care va fi soare iar temperaturile vor crește. Vântul se domolește și va sufla cel mult moderat.
În jumătatea nordică a Moldovei, cerul va fi curat iar maximele ajung la valori plăcute de 4…5, chiar 6 grade Celsius.
Nordul Transilvaniei și Maramureșul vor avea o zi însorită cu valori termice plăcute și vânt domol.
În vestul țării, soarele va străluci pe cer și vom avea maxime de până la 9-10 grade.
În centrul României, acum dimineața va fi foarte rece sau chiar ger în unele localități dar ziua va fi frumoasă și însorită.
În sud-vest, se încălzește, vremea va fi frumoasă iar la amiază va fi mai cald în regiunile de deal…
La fel va arată ziua și în sudul României. Cele mai mari temperaturi se vor înregistra în zonele mai înalte unde se va ajunge până la valori de 9-10 grade.
În București, acum dimineață și pe înserat vor fi câțiva nori dar la amiază vom avea soare așa că maxima va ajunge la valoarea de plus 6 grade.
La munte, vremea va fi predominant frumoasă iar valorile termice vor crește. Cerul va fi mai mult senin iar vântul a scăzut deja în intensitate și va sufla între slab și moderat. Dimineața și noaptea, pe văi și în depresiuni se va produce ceață.
SÂMBĂTĂ
Vremea va fi predominant frumoasă și ușor mai caldă decât în mod normal pentru a două decadă a lunii februarie, în special în vestul și nord-vestul țării. Astfel, temperaturile maxime se vor situa între 2 și 11 grade, iar cele minime între -9 și 3 grade, mai coborâte în depresiuni. Cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorări în Dobrogea, iar la sfârșitul intervalului și în Muntenia și sudul Moldovei. În zonele joase de relief, cu precădere în sudul și estul teritoriului, va fi ceată, pe arii restrânse dimineață și local noaptea. Vântul va sufla slab și moderat.
DUMINICĂ
În regiunile intracarpatice, vremea se va menține frumoasă și mai caldă decât în mod normal pentru această dată, iar cerul va fi mai mult senin. În sudul și estul teritoriului vor fi înnorări temporare, însă doar izolat vor fi burnițe și fulguieli. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 și 11 grade, iar cele minime, în general, între -9 și 1 grad. Dimineața și noaptea, local în regiunile extracarpatice și izolat în rest va fi ceață.