Anchetă internă la DNA după ce Elena Udrea a ajuns în arestul Poliției fără cătușe

Oficiali ai Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au declarat, marți seară, că au fost demarate verificări administrative privind respectarea procedurilor de predare în cazul Elenei Udrea, reținută în dosarul Microsoft, informează Agerpres.

Precizarea reprezentanţilor DNA vine după ce Elena Udrea a fost scoasă cu cătuşe la mâini din sediul DNA, însă la sosirea în curtea arestului Poliţiei Capitalei aceasta nu le mai avea.

Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării, a fost reținută marți seară de procurorii DNA și va fi prezentată miercuri Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Ea este acuzată de spălare de bani și trei infracțiuni de trafic de influență (fapte în legătură cu încheierea și derularea acordului cadru de licențiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente și a actelor adiționale la acestea; în legătură cu derularea contractului e-România; în legătură cu pretinderea și primirea a 500.000 de euro.