Klaus Iohannis va ține primul discurs în fața plenului reunit al Parlamentului

Klaus Iohannis va vorbi pentru prima dată în fața aleșilor de la preluarea mandatului. Președintele a solicitat această şedinţă preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, în urmă cu o săptămână, după o rundă de discuţii cu aceştia.

Iohannis a scris luni pe contul sau de Facebook, cu cateva ore înaintea mesajului pe care-l va susține în fața Parlamentului, că parteneriatul dintre președinte și legislativ „răspunde nevoii de a restabili încrederea în această instituție fundamentala a democrației”.

Șeful statului a scris pe pagina de Facebook un mesaj pentru parlamentari, afirmând că „un Parlament slab înseamnă o verigă slabă în construcţia democratică”, şi că îşi doreşte un legislativ puternic.

„Astăzi mă voi adresa Camerelor reunite pentru a marca începutul primei sesiuni parlamentare din acest an. Parteneriatul Președintelui cu Parlamentul răspunde nevoii de a restabili încrederea în această instituție fundamentală a democrației. Îmi doresc un Parlament puternic, pentru că un Parlament slab înseamnă o verigă slabă în construcția democratică. Un Parlament lipsit de credibilitate nu face decât să îndepărteze cetățenii de politică și să lase loc îndoielii, resemnării sau cinismului”, a afirmat Iohannis.