Judecătorul CCR Toni Greblă s-a prezentat, miercuri dimineață, la DNA. Acesta a declarat că vrea să vadă acuzaţiile care i se aduc, după ce, marți, au apărut în presă foarte multe informații din dosarul său.
„M-am prezentat la solictarea organelor de anchetă și am dat o declarație în legătură cu faptele ce mi-au fost imputate. Ieri am văzut în spațiul public acuzații ce nu mi-au fost aduse la cunoștință. Am venit să văd de ce sunt acuzat pentru că am impresia că judecarea mea are loc în spațiul public încă de ieri (n.r. marți)”, a spus magistratul.
Întrebat dacă a încercat să intervină la DNA pentru a afla informații din dosarele altor persoane, Greblă a explicat că nu avea cum să facă acest lucru din moment ce el nu deține informații nici din propriul dosar.
„Eu nu am încercat niciodată și nici nu aveam cum să aflu despre alții. Eu nu știu despre mine, aflu din spațiul public. Cum aș putea afla despre alții?!”, a arătat judecătorul CCR.
Procurorii DNA au cerut marţi aviz pentru arestarea preventivă a judecătorului Toni Greblă. Cererea a fost trimisă la Senat, camera care l-a propus pe Greblă la Curtea Constituţională. (Vezi AICI motivele procurorilor!)
Informaţii din anchetă, inclusiv stenograme şi mărturii, au apărut ulterior în presă. Din document reiese faptul că Toni Greblă a obţinut foloase de la omul de afaceri Ion Bîrcină, în schimbul influenţei exercitate asupra unor oameni din conducerea unor instituţii. Greblă a recurs şi la ameninţări pentru a-l sprijini în afaceri pe Ion Bîrcină. Mai mult, în maşina judecătorului s-ar fi găsit documente din dosarul său de la DNA. În documentele de la DNA apare şi numele jurnalistului Bogdan Chirieac.