Klaus Iohannis, după consultările cu șefii Camerelor din Parlament

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, luni dimineață, la Palatul Cotroceni, cu Valeriu Zgonea și Călin Popescu Tăriceanu.

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit luni, la ora 10,00, la Salonul Albastru al Palatului Cotroceni, cu președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, și cu președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea.

Inițial, întrevederea fusese stabilită pentru marți, 27 ianuarie, dar având în vedere faptul că atât Tăriceanu, cât și Zgonea, efectuau vizite în străinătate, discuțiile au fost reprogramate.

Şeful statului a scris pe Facebook, despre întâlnirea cu şefii celor două Camere ale Parlamentului, că „sesiunea parlamentară care începe ne oferă o şansă de a arăta cetăţenilor că am înţeles cu toţii mesajul celor care au votat în noiembrie 2014”.

„Ţara nu este a noastră, a elitei politice, şi noi nu trebuie să monopolizăm instituţiile şi să le folosim în interesul nostru personal. Ţara este a cetăţenilor români şi instituţiile, Preşedinte, Parlament sau Guvern, trebuie să lucreze pentru ei. De aceea, azi, în prima zi a primei sesiuni parlamentare din acest an, îi primesc la Palatul Cotroceni pe preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, domnii Valeriu Zgonea şi Călin Popescu Tăriceanu, pentru a stabili priorităţile legislative ale următoarelor săptămâni şi luni”, se precizează în postarea de pe Facebook a preşedintelui.