Deputatul PSD Lucian Şova a venit, joi, la Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru a fi audiat în dosarul în care judecătorul Curţii Constituţionale Toni Greblă este acuzat de trafic de influenţă, la audieri urmând să fie chemaţi, potrivit unor surse judiciare, şi deputatul PSD Iulian Iancu, Victor Dolghi, Horia Hăhăianu şi Sevket Corekci, scrie Mediafax.
Lucian Şova nu a făcut declaraţii la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), acesta fiind însoţit de un avocat.
Deputatul PSD Iulian Iancu a declarat joi, la intrarea în sediul central al DNA, că nu are nicio legătură cu dosarul lui Toni Greblă.
El a precizat că a venit mai devreme decât a fost chemat, adăugând că din primele sale informații este citat să dea lămuriri privind transportul unor membri de partid din Bacău, la campanie electorală din 2012.
„Eu am fost chemat în legătură cu transportul membrilor de partid în anul 2012, la lansarea candidaţilor. Se pare că acolo sunt anumit rezerve, semne de întrebare, şi dacă eu …. e vorba aici doar de deplasările din Bacău. Eu tot timpul am fost deschis, n-am avut nimic de ascuns niciodată, sunt chiar bucuros că m-au chemat. Este tipul de asociere care se face acum pe televiziuni şi nu are nicio legătură, de asta am şi venit cu o oră mai devreme. Nu ştiu nimic despre cazul respectiv, nu am nicio legătură şi nu ştiu de ce e chemat domnul Toni Greblă. Vă spun de ce am venit eu. Sunt invitat pentru transportul de persoane, respectiv membri de partid, la lansarea candidaţilor pe stradionul 23 August (Arena Naţională din Capitală). Acolo sunt semne de întrebare, iar tot ce ştiu spun cu mare plăcere. Nu m-am ocupat niciodată de transportul de persoane sau de logistică în partid, dar dacă pot să spun ceva, spun cu mare plăcere”, a declarat Iancu.
Lucian Șova este deputat în Colegiul 4 Bacău și membru al Comisiei pentru Industrie din Camera Deputaților.
Iulian Iancu este președintele Comisiei pentru Industrii și Servicii din Camera Deputaților.
Toni Greblă, judecător la Curtea Constituţională este urmărit penal pentru trafic de influență. Procurorii au dispus începerea urmăririi penale pentru trafic de influenţă, în formă continuată, două infracţiuni de efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia în scopul obţinerii pentru sine şi pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite și constituirea unui grup infracţional organizat (în forma constituirii şi în vederea pregătirii infracţiunii de folosire, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate).